După o investiţie de 10 milioane de euro şi o durată de un an şi jumătate, Piaţa Sudului a fost inaugurată. Primăria Sectorului 4 se poate mândri cu realizarea unei clădiri demne de anul 2020.
Marţi, 11 august, Primăria Sectorului 4 a inaugurat Piaţa Sudului, după un an şi jumătate de aşteptare. Investiţia a ajuns la 10 milioane de euro, însă rezultatele sunt extraordinare. În clădire au fost montate instalaţii de climatizare, a fost amenajat un hectar de spaţiu verde, există o autorizaţie de securitate de incendiu, dar şi o parcare de 300 de locuri.
„Peste drum avem o parcare etajată, o premieră în Bucureşti, o parcare modulară pe structură metalică, cu o capacitate de aproximativ 300 de locuri. Sunt absolut toate facilităţile de care oamenii au nevoie. Această clădire are în primul rând autorizaţie de securitate la incendiu, asta este cel mai important câştig. Are din punct de vedere tehnologic absolut tot ceea ce este necesar pentru o clădire în anul 2020, vorbim de instalaţii de climatizare şi absolut tot ceea ce este normal desfăşurării unui comerţ civilizat”, a afirmat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, conform News.ro.
Conform acestuia, preţurile pentru tarabe nu au crescut deloc, primarul specificând că vânzătorii vor plăti aceeaşi sumă ca în urmă cu un an şi jumătate când au început lucrările de reabilitare.
„Pentru a stimula întreprinzătorii (80% din cei care aduc marfa aici) din zonele limitrofe Bucureştiului costurile pe care tarabele îl au este identic cu cel pe care l-am avut în urmă cu un an şi jumătate când a început reabilitarea. Celelalte spaţii comerciale au fost atribuite în urma unor licitaţii. Evaluarea costului pe metru pătrat fiind făcută de Deloitte, o entitate din Big Four. De exemplu, pentru corpurile din faţă costul este de aproximativ 35 de euro pe metru pătrat, pentru o tarabă este în jur de 20 de lei pe zi”, a precizat primarul Sectorului 4.
De asemenea, acesta a precizat că sunt îndeplinite toate condiţiile medico-sanitare şi că există personal angajat special care va avea grijă ca toate măsurile de protecţie să fie respectate.
„În mod evident siguranţa ne preocupă şi avem două formule de pază. Avem o firmă de pază care se ocupă de piată şi avem un hectar esplanada verde de care se vor ocupa echipaje de Poliţie Locală. Acestea sunt poziţionate pentru a asigura liniştea şi confortul oamenilor”, a mai declarat Daniel Băluţă.