11 aug. 2020 | 13:14

Creșterea alocațiilor cu 20% a fost respinsă. Cum motivează Senatul

Știri generale
Creșterea alocațiilor cu 20% a fost respinsă. Cum motivează Senatul
Creșterea alocațiilor cu 20% a fost respinsă. Cum motivează Senatul

În urmă cu două săptămâni, Ministrul Muncii a prezentat proiectul conform căruia dublarea alocaţiilor pentru copii va fi una etapizată. Prima majorare urma să aibă loc la 1 septembrie şi reprezenta o mărire cu 20%. Marţi, 11 august, Ordonanţa de urgenţă a fost respinsă.

Cum motivează Senatul respingerea Ordonanţei de urgenţă privind alocaţiile

Noi veşti pentru părinţi cu privire la indemnizaţiile primite de copii de la stat. Comisia pentru muncă din Senat a respins Ordonanţa de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor. Ordonanţa va intra pe ordinea de zi a plenului Senatului de marţi, în calitate de primă Cameră sesizată. Dacă ordonanța va fi respinsă de Parlament se revine la forma inițială a legii, respectiv la dublarea alocațiilor.

Conform procedurii, legea de respingere a Ordonanţei trebuie să treacă prin cele două camere ale Parlamentului și să fie promulgată de președinte. Până atunci, ordonanța își produce efecte, scriu cei de la Digi24.

Potrivit noii legi, acestea urmau să fie majorate în cuantum de 300 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani și de 600 de lei pentru cei între 0 și 2 și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani.

Creșterea alocațiilor cu 20% a fost respinsă. Cum motivează Senatul

Creșterea alocațiilor cu 20% a fost respinsă. Cum motivează Senatul

Proiectul măririi alocaţiilor propus de Ministerul Muncii

În urmă cu două săptămâni, Violeta Alexandru prezenta proiectul care prevedea dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii. Prima majorare urma să aibă loc la 1 septembrie.

“Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat atunci ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a mai explicat că la realizarea proiectului s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Justiției.

„Practic, alocația dublată va fi la data de 1 iulie 2022. Am văzut prognozele și putem avea resursele în ritmul de creștere a alocațiilor”, a spus premierul Ludovic Orban.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro