În anul 1934, o vreme în care și cazurile de sarcini gemelare erau rare, într-o localitate din Canada, o femeie a născut cinci fetițe. Ele au ajuns imediat faimoase, reprezentând primul caz de cvintupleți în care toți copiii au supraviețuit copilăriei. Însă, faptul că s-au născut speciale le-a adus și un fel de atenție care le-a cauzat, consecințele fiind tragice.
La vârsta de patru luni, surorile Dionne au atras și atenția guvernului canadian, care a luat decizia controversată de a le separa de părinții lor, susținând că le protejează de la o posibilă exploatare. Anterior, mama fetelor fusese contactată de reprezentanții unei expoziții, interesați să expună cvintupleții publicului. Părinții au fost convinși să accepte și, deși contractul a fost revocat înainte să fi fost pus în aplicare, acest lucru a făcut ca autoritățile să ridice problema exploatării minorelor.
Chiar dacă cei cinci bebeluși nu aveau probleme de sănătate, au fost plasați într-un spital special, ce s-a dovedit a fi mai mult un loc de amuzament pentru public. Turiștii erau invitați să vină la unitatea medicală să vadă minunea și, în curând, Quintland a devenit cea mai mare atracție turistică din Canada.
Ele au fost expuse publicului până la vârsta de nouă ani, timp în care au fost atent supravegheate de o armată de infirmiere și medici și supuse constant unor teste medicale. Spitalul publica periodic informații cu privire la dezvoltarea copilelor, iar în ziare apăreau mereu imagini cu ele. Unele povești susțin că guvernul canadian și afacerile asociate cazului Dionne au câștigat aproximativ jumătate de milion de dolari pe seama celor cinci fete.
După nouă ani și o îndelungată luptă pentru custorie, s-au întors la familia lor, însă fără succes. Au locuit cu părinții până la vârsta de 18 ani, apoi s-au distanța imediat de aceștia. Mai târziu, au scris o carte despre copilărie, acuzându-și părinții de abuzuri verbale, intime și fizice.
Guvernul și-a cerut oficial scuze față de surorile Dionne pentru rolul jucat în îndepărtarea lor de familie, iar în luna martie a anului 1998 a anunțat că va plăti celor trei fete încă în viață 4 milioane de dolari drept compensație pentru anii petrecuți în spital.