26 iul. 2020 | 16:59

Boala groaznică pe care Mircea Lucescu a luat-o din Mexic. ”Am avut-o timp de un an”

Știri generale
Boala groaznică pe care Mircea Lucescu a luat-o din Mexic. ”Am avut-o timp de un an”
Mircea Lucescu, despre boala pe care a luat-o din Mexic

Mircea Lucescu și-a deschis sufletul pentru jurnaliștii francezi. Acesta a povestit cum a trecut peste una din cele mai grele perioade din viața sa. Cu ce boală groaznică s-a întors din Mexic?

Mircea Lucescu, detalii despre boala pe care a luat-o din Mexic

Mircea Lucescu a fost extrem de transparent în recentul său interviu pentru presa franceză. Sportivul a făcut parte din prima generație de Aur oferită de România, alături de mulți alții care au scris istorie, care au participat la Campionatul Mondial din Mexic din anul 1970. Acesta a fost căpitanul unei echipe naționale care a curprins nume care mai de care precum: Dumitrache, Dembrovschi, Cornel Dinu, Lupersu sau Liță Dumitru. Lucescu a povestit detaliat despre sosirea sa dincolo de Atlantic, atunci când tricolorii se gândeau la jocul ce avea să le schimbe viața. Fără emoții, totuși, pentru că sursa citată a susținut că pregătirile au fost intense.

„Ne-am pregătit foarte bine, în amicale am făcut egal cu Germania la Stuttgart, egal cu Anglia pe Wembley. Dar cred că am făcut o greșeală deoarece am venit la Guadalajara doar cu 20 de zile înainte de turneul final, trebuia să venim mai devreme. Căldura era insuportabilă, plus altitudinea, iar eu am pierdut 7 kilograme. Chiar dacă am luat apoi magneziu tot am avut spasmofilie timp de un an de zile”
Mircea Lucescu (Sursa: sofoot.com)

„La final amfăcut schimb de tricouri cu Pele, îl am și acum”

Fostul internațional a mai adăugat câteva momente care îi vor rămâne veșnic în minte. Acesta a vorbit despre ce s-a întâmplat înaintea meciului cu Brazilia lui Pele, viitoarea campioană mondială. „În dimineața meciului, ne-am dat seama că tricourile noastre sunt făcute pentru meciurile care se dispută iarna, erau prea groase. Atunci m-am dus să cumpăr niște tricouri bleu ciel de la piață și apoi cei de la hotel m-au ajutat la cusutul emblemei României pe tricouri! Am pierdut cu 3-2, deși am jucat foarte bine, iar la final am făcut schimb de tricouri cu Pele, îl mai am și acum”, a spus Lucescu.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Poți rămâne fără bani pe card. Alertă pentru clienții BRD, BCR și BT
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro