Anul viitor, punctul de pensie va fi înlocuit cu valoarea punctului de referință, ceea ce va conduce, automat, la creșterea pensiilor. Care este noua formulă de calcul, afați în paragrafele următoare.
Guvernul Dăncilă semna, în vara anului 2019, noua lege a pensiilor, care prevede înlocuirea punctului de pensie cu valoarea punctului de referință începând cu 2021.
Această schimbare a formulei de calcul a pensiilor va genera recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată și, totodată, creșterea lor.
„Noua formulă de calcul va genera majorări ale pensiilor dincolo de cele generate de majorarea punctului de pensie, iar cel mai probabil creşterea medie va fi de două cifre. Impactul bugetar al recalculării pensiilor poate fi dedus indirect din nota de fundamentare care însoţeşte noua lege a pensiilor, acesta fiind evaluat de către autorităţi la circa 17,2 mld. lei din 5,2 mld. lei în anul 2021 şi 11,9 mld. lei în anul 2022.
Astfel, efortul bugetar este previzionat să fie unul însemnat, valoarea exactă urmând să fie cunoscută în urma recalculării tuturor pensiilor, acest proces fiind determinat de aplicarea noii formule de calcul“, susţin experții, potrivit adevărul.ro.
Care este, mai precis, noua formulă?
Pensie = Număr puncte * Valoarea punctului de referință
*Unde valoarea punctului de referință este o variabilă egală cu valoarea punctului de pensie împărţită la 25, stagiul mediu de cotizare al pensionarilor din momentul de față.
„Noua lege a pensiilor prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referinţă (VPR):
Punctul de pensie va ajunge, aşa cum este precizat şi în Programul de Guvernare, la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerii sarcinii fiscale“, potrivit sursei menționate anterior.