Astăzi, 18 iulie, se împlinesc 44 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii. Se întâmpla la Olimpiada de la Montreal, la concursul pe echipe. Exerciţiile la paralele şi bârnă ale Nadiei Comăneci au fost notate cu nota maximă.
Pe 18 iulie 1976, în sala Forum din Montreal, Nadia Comăneci primea pentru exercițiul de la paralele nota 1.00. Momentul a stârnit panica! Tabela de punctaj putea arăta o notă maximă de doar 9.99.
Era mult zgomot şi nu înţelegeam ce înseamnă acel 1.00 de pe tabelă. Una dintre colegele mele mi-a spus: “E un 10, dar nu îl pot afişa, au o problemă”. Nu am realizat că este un moment istoric. Astăzi, se vorbeşte despre acea notă de 10 mai mult decât despre medaliile mele, a spus “Zeiţa de la Montreal”.
Perfecţionistă din fire şi mereu în căutare de mai bine, Nadia Comăneci a declarat mai târziu ca în ciuda notei absolute, ea nu a fost mulţumită de ceea ce a făcut.
Exercițiul n-a fost perfect, l-am făcut mai bine la antrenament. Mă gândeam uneori că arbitrii voiau doar să mă facă să mă simt bine, a spus Nadia.
A fost prima notă de zece dintr-o serie de șapte, românca adunând cinci medalii la JO 1976. La revenirea în România, gimnasta a primit din partea regimului comunist distincţia “Erou al Muncii Socialiste”, devenind astfel cea mai tânără româncă care deţinea acest titlul. Pentru medaliile obţinute, aceasta a mai primit 350.000 de lei, o vilă în zona Cotroceni şi o Dacie 1300.
Aşa cum face în fiecare an, Nadia Comăneci a dorit să transmită un mesaj fanilor din întreaga lume.
E greu de crezut că au trecut 44 de ani de la primul 10, moment istoric, Montreal, 1976. Cu siguranţă a fost un efort comun. Doresc să felicit echipa şi toţi cei care au contribuit la acest succes. Şi bineînţeles, mulţumesc fanilor! Care în fiecare an, pe 18 iulie, îmi trimit mesaje de aniversare şi La Mulţi Ani. Vă doresc numai bine şi multă sănătate şi aştept să ne revedem cu drag, a spus fosta mare gimnastă.
Vezi această postare pe Instagram
44 ani de la primul 10 istoric #montreal1976olympicgames ❤️ 18 Iulie @olympics @olympicchannel