Pentru prima oară în 30 de ani, Rusia a exportat mai mult aur decât gaz, anunță The Moscow Times, care citează rapoarte ale serviciului vamal federal din Rusia, potrivit Mediafax.
Astfel, vânzările de aur către cumpărători străini au urcat până la 3,6 miliardde de dolari în primele 2 luni ale celui de-al doilea trimestru, comparativ cu exportul de gaze naturale, care este estimat la 3,5 miliarde de dolari, pentru aceeași perioadă.
De menționat este că Gazprom, companie care deține monopolul în domeniul gazelor naturale, a exportat în valoarede 2.4 miliarde de dolari, în lunile aprilie și mai, pe fondul une crize mari în cererea de energie la nivel mondial. Banca Centrală a Rusiei sugerează că întregul trimestru s-ar putea traduce prin cea mai slabă performanță a firmei controlate de statul rus din 2002.
Dar exporturile de aur au explodat în lunile aprilie și mai, ajungând astfel la valori de aproape 14 ori mai mari, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În plus, Banca Centrală a Rusiei și-a stopat operațiunile de cumpărare a aurului la data de 1 aprilie, conform regulilor fiscale, care îngheață achizițiile de valută și aur când prețul petrolului scade la 42 de dolari per baril. Această măsură are rolul de a-i forța pe vânzătorii ruși, care de obicei își vindeau aurul către Banca Centrală, să caute noi clienți pe piața străină, declanșând și un salt puternic al exporturilor.
Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume. Aceasta acoperă peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea. De asemenea, aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume, iar alte mari orașe sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.