Este actor cu ștate vechi, dar lumea îl cunoaște drept „Busu de la Meteo“, lucru cu care el spune că se mândrește. Florin Busuioc a simțit pe propria piele că viața poate fi la fel de imprevizibilă ca vremea, dar merge mai departe optimist, căci știe că soarele va ieși, din nou, pe strada lui. Despre încercarea dramatică prin care a trecut, în continuare.
Acum doi ani, Florin Busuioc vedea moartea cu ochii. Stilul de viață nesănătos și programul aglomerat i-au dat mari bătăi cap. Îndrăgitul „Busu“ a suferit un stop cardio-respirator, dar a mers mai departe, cu speranță.
„Știi cum e omul. Într-adevăr, probabil, avem chestia asta cu: «nu mi se întâmplă mie», «las-o că trece!», «nu are ce să mi se întâmple», dar uite că se întâmplă. Așa e povestea, n-ai ce să-i faci. Așa e povestea, n-ai ce să-i faci. Mie mi s-a șters complet din minte ziua respectivă, de dimineță până seara. Era soția mea acolo când m-am trezit și mi-a explicat“, a declarat fostul prezentator al rubricii „Vremea“ din cadrul Știrilor Pro TV.
Întrebat care a fost primul gând cu care s-a trezit de la Terapie Intensivă, acesta a declarat: „Ce caut eu aici?! Nu înțelegeam nimic. Mie mi s-a șters complet din minte ziua respectivă, de dimineță până seara. Era soția mea acolo când m-am trezit și mi-a explicat“ (Florin Busuioc a suferit un infarct, n.r.).
Cu ceva vreme în urmă, o tânără din Buftea îi ghicea în palmă lui Florin, și îl înștiința că la vârsta de 56 de ani va trece printr-un moment de cumpănă.
„Când fata respectivă mi-a prezis această treabă, nu e că nu am luat-o în seamă, dar am uitat. În perioada aceea, aveam cumva încredere în ce spune ea, pentru că se mai adeveriseră multe alte asemenea întâmplări. M-am gândit că poate așa o fi, dar, îți dai seama, a fost în urmă cu 20 de ani, nu aveam cum să fiu atât de ancorat în treaba asta. Nu i-am dat prea mare atenție, am trecut peste și… am uitat. După care, iată, întâmplarea face că mi-am amintit imediat că ea mi-a spus treaba asta“, a povestit vedeta Pro TV, într-un interviu pentru viva.ro.