Viorica Dăncilă nu se abate de la regulă! Fostul președinte al Partidului Social Democrat vine în prim-plan cu un nou atac la adresa PNL. Ce acuzații aduce acum Guvernului Orban?
Viorica Dăncilă revine în spațiul public alături de noi acuzații către opoziție. Aceasta susține că decizia Băncii Mondiale prin care România intră în topul țărilor cu venituri ridicate pentru anul trecut arată că rezultatele guvernării PSD au fost unele foarte bune, demontând ”minciunile, manipulările și atacurile” Partidului Național Liberal. De asemenea, nu a rata nici de această dată ocazia de a reaminti încă o dată celor care sprijină în continuare formațiunea pe care cândva a condus-o rezultatele extraordinare din timpul guvernării partidului, susținând că tocmai acesta este motivul pentru care a stat și va sta întotdeauna cu capul sus.
”Toată propaganda de luni de zile a PNL a fost dată peste cap de o singură decizie a Băncii Mondiale: promovarea României în rândul țărilor cu venituri ridicate, ca urmare a performanțelor economice din 2019. Nenumăratele minciuni, manipulări și atacuri liberale de anul trecut și din acest an se dovedesc acum EGALE CU ZERO. România s-a dezvoltat în 2019 și s-a dezvoltat solid, iar asta datorită guvernării PSD și eforturilor echipei PSD, în ciuda tuturor celor care ne-au criticat în mod nedrept. A fost o muncă extraordinar de grea, dar care a adus bunăstare țării, iar nouă ne-a dat sentimentul datoriei împlinite. Pentru rezultatele guvernării pe care am condus-o, am stat și voi sta întotdeauna cu capul sus!”
Viorica Dăncilă (Sursa: Facebook.ro)
Dragnea o atacă din închisoare pe fosta lui protejată. Sursa citată dezvăluie că a fost foarte nervos în timpul campaniei electorale pentru prezidențiale moment în care Dăncilă spunea presei că nu ar semna o cerere de grațiere pentru fostul ei șef, ulterior acuzând-o pe aceasta că ea ar fi avut inițiativa unei ordonanțe pentru amnistie și grațiere pe vremea când era prim-ministru.