Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolul Adnanei din filmul serial ”Toate pânzele sus”, a revenit anul trecut în cinematografie după o pauză de trei decenii. ”La Gomera” i-a fost noul început, iar luni actrița a putut fi revăzută în public, la ediția a 14-a a Premiilor Gopo.
Julieta Szönyi (71 de ani) a revenit pe platourile de filmare după o pauză de 30 de ani datorită regizorului Corneliu Porumboiu, care a distribuit-o în titrata peliculă ”La Gomera”, filmul cu care România a participat la Festivalul de la Cannes. Ultima peliculă în care actrița cu ochii azurii a apărut a fost ”Cei care plătesc cu viața”, a lui Șerban Marinescu, care a avut premiera în anul 1989.
„Este extraordinar să întâlnești un regizor precum Corneliu Porumboiu, care știe să te ghideze, să-ți ceară, să te tempereze atunci când faci prea mult sau să îți ceară atunci când trebuie să faci în plus și, în același timp, să îți dea încredere și curaj că ceea ce faci este bine”, declara Julieta Szönyi anul trecut, în cadrul Festivalului “Anonimul”.
Distinsa doamnă a filmului românesc și-a făcut apariția și luni, 29 iunie, la ediția a 14-a a Premiilor Gopo. Prezența sa pe covorul de iarbă de la ”Verde Stop Arena”, unde s-a desfășurat evenimentul, a fost îndelung apreciată și urmărită. Julieta Szönyi a purtat o rochie vaporoasă, cu imprimeu floral, cu mâneci bufante și decolteu subtil, care i-a pus în evidență accesoriul masiv de la gât. Geanta-plic și sandalele i-au completat ținuta, precum ochii de același albastru intens și părul negru ca abanosul.