Deși mai este foarte puțin până la finalul sezonului, schimbările de antrenori rămân la modă în Liga 1. Chindia Târgoviște, formație aflată pe penultimul loc în play-out, a fost preluată astăzi de Emil Săndoi. Olteanul vine pentru a-i lua locul lui Viorel Moldovan, cel care nu a ajuns la un acord cu oficialii clubului pentru continuarea colaborării, în condițiile în care contractul său era scadent la data de 30 iunie. Mutarea a fost anunțată pe contul de Facebook al formației din Târgoviște.
„Clubul Chindia Târgoviște anunță că a ajuns la un acord cu tehnicianul Emil Săndoi. Noul antrenor al echipei noastre va debuta oficial mâine, 1 iulie, la jocul din deplasare cu FC Voluntari. Emil Săndoi va fi secondat de Valentin Năstase.Le dorim mult succes și rezultate cât mai bune la Chindia Târgoviște!”, se arată pe pagina de Facebook a Chindiei.
Misiunea lui Emil Săndoi, salvarea Chindiei Târgoviște de la retrogradare, va fi una foarte complicată. Noua sa echipă este penultima din Liga 1, cu doar 17 puncte, la egalitate cu Dinamo, ultima clasată, cu un golaveraj mai bun decât al „câinilor”, dar și cu un meci mai mult disputat. În etapa a șaptea din play-out, Chindia o va înfrunta pe FC Voluntari, în deplasare, partida la care Emil Săndoi va debuta pe banca târgoviștenilor.
Viorel Moldovan nu va rămâne nici el foarte mult timp liber de contract. A anunțat că este în negocieri cu mai multe formații, dar a preferat să nu dea niciun nume. Din câte se pare, ar exista interes din partea celor de la Dinamo, în condițiile în care Adi Mihalcea a avut un start foarte slab pe banca tehnică a „roș-albilor”. Dinamo și Chindia sunt ambele în luptă pentru a evita retrogradarea.