Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis luni să mențină valabilă lista cu țări pentru care nu se impune izolare sau carantină pentru cetățenii care sosesc din respectivele state.
„Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei la locuință/locația aleasă elaborată de INSP și aprobată de CNSU prin Hotărârea nr. 29 din 13.06.2020 cu modificările și completările ulterioare prin Hotărârea nr. 31 din 23.06.2020, își menține valabilitatea până la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene”, a decis CNSU în ședința care a avut loc luni, informează un comunicat de presă.
Lista cu toate țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu atunci când cetățenii revin în România din aceste țări a fost stabilită prin Hotârărea nr. 29 a CNSU, pe data de 13 iunie.
Austria
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croația
Confederația Elvețiană
Germania
Grecia
Islanda
Letonia
Liechtenstein
Lituania
Malta
Norvegia
Slovacia
Slovenia
Ungaria
De asemenea, premierul Ludovic Orban a declarat luni că restricții de deplasare spre alte țări în care crește numărul de cazuri se vor lua doar dacă pe o perioadă de 15 zile rata de transmitere va depăși indicele de 5. În plus, Ludovic Orban a declarat că urmărește deciziile care vor fi luate la nivelul Comisiei Europene, privind restricțiile de circulație.
„Doar dacă o perioadă de 15 zile constant se depășete indicele de 5 care a fost decis, se ia în calcul o restricție de deplasare. Comisia Europeană are în dezbatere instituirea unei reguli privitoare la tratamentul țărilor. În măsura în care Comisia Europeană va institui o regulă noi ne vom adapta și vom prelua decizia care este luată la nivel european”, a declarat Ludovic Orban.