Peste 100.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore, dintre care 62.700 de persoane au intrat în România. Numărul celor care au pătruns în țară a crescut considerabil față de zilele trecute, potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră.
„În data 28.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 102.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 34.900 de mijloace de transport (dintre care 7.946 de automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 57.900 de persoane, cu 18.600 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire, 44.100 de persoane cu 16.300 de mijloace de transport“, reiese din comunicatul transmis de Poliția de Frontieră.
2.744 de persoane au fost trimise în izolare, numărul fiind mai mare decât în zilele precedente. Totodată, cele 11 puncte de frontieră cu Ungaria au fost tranzitate de aproximativ 62.700 de persoane şi 21.500 de mijloace de transport.
Așa cum probabil era de așteptat, incidentele nu au lipsit nici ele. Poliţiştii de frontieră au constatat:
Se recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să fie evitată apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.