Italienii sunt stimulați de stat să petreacă concediul în țară. Astfel, aceștia vor primi un bonus de vacanță în valoare de 500 de euro, pentru a-i ajuta pe cei din sectorul hotelier să-și revină după pandemia de coronavirus, pe timpul căreia sectorul lor a fost grav afectat din punct de vedere economic.
Italienii care vor primi bonusul de vacanță ce poate ajunge până la 500 de euro trebuie să nu realizeze venituri mai mari de 40.000 de euro pe an. Dintr-un calcul simplu, reiese faptul că aceștia nu trebuie să aibă un salariu lunar mai mare de 3300 de euro. Cum salariul mediu în Italia este de 2800 de euro, reiese că de bonusurile de vacanță vor beneficia foarte mulți cetățeni italieni.
Statul Italian a alocat 2,4 miliarde de euro pentru acest program. Bonusul vine în trei variante: 150 de euro pentru o singură persoană, 300 de euro pentru o gospodărie cu două persoane şi 500 de euro pentru o familie compusă din trei persoane sau mai mult, a explicat miercuri conducerea Agenzia delle Entrate (Fiscul italian).
Alocaţia poate fi utilizată într-o structură hotelieră (hoteluri, cameră de oaspeţi, B&B) de pe teritoriul Italiei, începând cu data de 1 iulie, până la 31 decembrie 2020.
Bonusul este accesibil printr-o aplicaţie lansată de Ministerul Culturii care generează un cod QR, cu care beneficiarul trebuie să se înregistreze. Important este faptul că 80% din bonus va fi utilizat ca reducere la unităţile de cazare alese, iar restul de 20% ia forma unei deduceri din impozitul pe venit în declaraţia de venit din 2021.
Măsura a fost anunțată în luna mai, într-unul din decretele de urgenţă adoptate în perioada crizei sanitare. Aceste bonusuri sunt menite să fie folosite pentru a susţine turismul, un sector cheie pentru economia Italiei, în condiţiile în care este reponsabili pentru 13% din PIB.