18 iun. 2020 | 15:14

Când își va boteza Dana Rogoz fetița. Reguli stricte pentru acest eveniment

Știri generale
Când își va boteza Dana Rogoz fetița. Reguli stricte pentru acest eveniment
Când își va boteza Dana Rogoz fetița. Reguli stricte pentru acest eveniment

Dana Rogoz a devenit mamă pentru a doua oară în luna mai 2020, în plină pandemie de coronavirus. Actrița a născut o fetiță perfect sănătoasă, care urmează a fi creștinată în curând.

Când își va boteza Dana Rogoz fetița

Chiar dacă nu a oferit data exactă, Dana Rogoz a afirmat că evenimentul ar putea avea loc în luna august, iar petrecere Liei va fi una atipică.

„Mai așteptăm. Sincer, dacă nu se schimbă reglementările… Încă nu știm, s-ar putea poate spre august, dar vedem și cum se întâmplă așa, cum evoluează lucrurile. Dar dacă ar fi, ar fi probabil tot așa ceva la aer, cu prieteni foarte apropiați, adică nu cu mare tam-tam”, a precizat Dana Rogoz la Vorbește lumea.

Dana Rogoz a avut și o sarcină ușoară și toată lumea i-a invidiat silueta perfectă pe parcursul celor nouă luni. De asemenea, nașterea fetiței sale, care fa fi botezată Lia Elena, nu a fost însoțită de nicio problemă, date fiind condițiile speciale impuse de pandemia de coronavirus. În plus, Dana Rogoz e fericită că nici din partea fiului ei nu a întâmpinat probleme, astfel că Vlad a primit-o foarte bine pe surioara sa.

Cum s-a schimbat viața Danei Rogoz

Dana Rogoz a povestit și pe Instagram cum este viața ei de când a devenit mamă pentru a doua oară.

„În fiecare zi am parte de momente de bucurie, încât seara, când trebuie să scriu despre unul în jurnal, nici nu știu ce să aleg.

Cred că cel mai mult mă bucur de cât de bine am reușit să ne organizăm Radu și cu mine, fără alte ajutoare. Îmi place cum ei doi ies afară cu bicicletele, ca noi două să avem un moment al nostru. Eu fac lecții cu Vlad, în timp ce Lia doarme, ca Radu să poată să se ocupe de ale lui.

Și tot așa, ne ajutăm și suntem atenți continuu unul la nevoile celuilalt. În bucătărie la fel, cu curățenia la fel, ne împărțim mereu sarcinile. Și da, avem timp și de câte un episod nou, și de citit, și de făcut fotografii ca întotdeauna. Iar serile ador cum suntem toți prezenți la baia fetiței, fiecare având rolul lui”, a scris Dana Rogoz pe contul de Instagram.

Parteneri
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea succes pe toate planurile
Redactia.ro
Fructul care e o adevărată bombă calorică. Ne îngrașă și e echivalentul a 600 grame de carne de vită
Click.ro
Ce l-ar fi supărat pe Iohannis. Poliția maghiară intervine cu explicații
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
Se lasă ger crunt în România. Temperaturile scad alarmant
EVZ.ro
Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului 2024. Ce se face pe 14 noiembrie
Spynews
Elena Udrea nu mai scapă! Decizia este definitivă
Capital.ro
Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, după doar un sezon: „Nu mi-a mai trebuit”. De ce a făcut-o Tudor Chirilă să plângă
Avantaje
Incineratorul Repsan Energy Oarja, închis de autorități după o descindere de proporții! Bomba ecologică a fost oprită și destructurată
Mediaflux
El este polițistul care a murit în Timiș. Flavius avea 21 de ani și a fost găsit fără suflare de un coleg
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Lala, primele declarații după anunțul că este însărcinată. Ce a spus viitoarea mămică
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro