Adrian Minune este unul dintre cei mai cunoscuți, dar și cei mai bogați maneliști din România. Acesta a fost și consilier local în comuna Ștefăneștii de Jos, acolo unde locuiește, într-unul dintre mandatele lui Anghel Rababoc. De asemenea, Adi Minune a fost uns cu fast ca ”cetățean de onoare” al comunei, iar titlul onorific i-a fost acordat pentru merite deosebite aduse în domeniul… cultural.
Adrian Minune este în topul trei al celor mai bogați maneliști din țară. Pe primul loc se află celebrul Nicolae Guță, cu o avere estimată în 2019 la două milioane de euro. Locurile doi și trei sunt ocupate de Florin Salam și Adrian Minune. Florin Salam ocupă locul doi, cu o avere aproximativă de 1,3 milioane de euro, iar pe locul trei se află, așadar, Adi Minune, cu o avere de peste un milion de euro, 15 vile și 13 mașini.
:format(webp):quality(80)/https://static.playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/06/adrian-minune2.jpg)
Recent a ieșit la iveală o informație de-a dreptul spumoasă despre Adrian Minune. Se pare că acesta le dădea șpagă polițiștilor de la Dristor. Conform surselor noastre, Adrian Minune nu dădea bani pentru că ar fi încălcat vreo regulă, ci ca să fie el liniștit. Cum proceda? Scenele erau de-a dreptul desprinse parcă dintr-un film de comedie: mergea, dădea o tură, iar când se întorcea dădea din nou bani pentru că uita cui îi dăduse. Suma era de 200 de lei. De menționat este și faptul că Adrian Minune a avut un apartament în Dristor, înainte să se mute în Ștefănești, acolo unde locuiește acum cu familia, într-o vilă generoasă.
La începutul lunii august 2019, Adrian Minune a devenit bunic pentru prima dată, iar de atunci viaţa sa s-a schimbat. Deși lucrurile au mers cum nu se poate mai bine pentru el şi până atunci, ei bine, de acum înainte viaţa îi este la superlativ, deoarece familia i s-a mărit. Fiica sa, Carmen, a adus pe lume o fetiță frumoasă și sănătoasă. Cei mai fericiţi să-l vadă în ipostaza de bunic au fost fanii, care au transmis și mesaje care mai de care mai frumoase, atunci când a avut loc marele moment.
„Să fie într-un ceas bun. Să aibă o viaţă frumoasă, Să vă trăiască Sofia şi să vă bucuraţi de ea şi să scoţi o melodie pentru Sofia, că şi pe fata mea o cheamă la fel ???, Să îţi trăiască! Seamană tot cu Carmen!!?”, au scris fanii pe Instagram.