Recunoscută pentru un simț al umorului dezvoltat, Oana Lis nu ratează nicio ocazie să facă o glumă sau să împărtășească o vorbă de duh cu prietenii virtuali. Așa se face că ultima sa poznă îl are în centru pe nimeni altul decât soțul ei, Viorel Lis. Cum l-a surprins femeia la terasă, în continuare.
Oana Lis (41 de ani) a găsit momentul oprtun să mai facă o glumă. De această dată chiar despre Viorel (71 de ani), cu care a ieșit la o terasă. Nu este prima dată când haioasa blondă îi surprinde pe fani cu replicile spumoase și spiritul ei de observație. De această dată, Oana l-a imortalizat pe soț cu o pasăre, care a venit la masa cuplului pentru a ciuguli dintr-o felie de pâine. Remarca femeii a stârnit hohote de râs.
„L-am prins pe Vio cu o păsărică la terasă“, a scris Oana Lis, în dreptul imaginii publicate pe Facebook, pe care o găsiți în galeria foto a articolului.
Cei doi își împart bucuriile și greutățile vieții de peste 20 de ani, însă și-au oficializat relația destul de târziu.
Viorel Lis și soția sa, Oana, își doresc cu ardoare să devină părinți și deja au făcut câteva demersuri. Cei doi vor să facă acest pas, chiar dacă nu mai sunt demult la început de relație.
„Da, îmi doresc foarte mult un copil. Am luat în calcul toate aspectele, m-am interesat despre procedură. Am început să fac dosarul dinainte de pandemie, însă din cauza situației, am stagnat și vom relua după ce se termină nebunia asta. Până voi avea copilașul, vor trece probabil 6 luni, până la 2 ani.
Deja aranjez camera, m-am apucat să gătesc. Nu îmi este frică pentru că eu am crescut cu responsabilități, după ce a murit mama, mi-am crescut frații. Chiar îmi imaginez cum ar fi să dorm cu copilul, să merg cu el în mașină. Viorel spune că trebuia să facem de mult asta“, dezvăluia Oana cu puțin timp în urmă.