Institutul Național de Statistică vine cu o veste proastă pentru pensionari. Pensia medie în raport cu salariul a scăzut în primul trimestru din acest an, faţă de ultimul trimestru al anului trecut. Astfel, s-au constatat discrepanţe uriaşe între pensionari, în funcţie de judeţul de domiciliu.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.374 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 50,8% (comparativ cu 51,1% în trimestrul precedent).
Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 99,5%.
În primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul I al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 47.000 persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 10.000 persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 16% şi respectiv cu 16,3%.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (78,0%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii –anticipată şi anticipată parţial -au reprezentat 2,1%.
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 14 la 10 în judeṭele Botoṣani, Giurgiu ṣi Vaslui.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 730 de lei (1.095 lei în judeţul Botoṣani, 1.102 lei în judeṭul Giurgiu, 1.120 lei în judeṭul Vrancea faţă de 1.825 lei în judeṭul Hunedoara, 1.738 lei în Municipiul Bucureşti, ṣi 1.635 lei în judeṭul Braṣov).
”În trimestrul I 2020: numărul mediu de pensionari a fost de 5,133 milioane persoane, în scădere cu 7.000 persoane faţă de trimestrul precedent; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,67 milioane persoane, în creṣtere cu o mie persoane faṭă de trimestrul precedent; pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.-plătite de casele de pensii) a fost de 1.423 lei, în creṣtere cu 0,8% faṭă de trimestrul precedent”, arată datele INS.