Pensia medie în România, de 5.000 de lei. Cum poate fi posibilă o astfel de majorare

Pensia medie în România, de 5.000 de lei. Cum poate fi posibilă o astfel de majorare
Pensia media în România, de 5.000 de lei

Concluzia trasă de deputatul USR, Claudiu Nasui, arată că pensia medie în România ar putea depăși 5.000 de lei pe lună.

Pensia medie în România, de 5.000 de lei

În urma unei analize, făcută publică pe rețelele de socializare, deputatul USR, Claudiu Nasui, a ajuns la o concluzie privind pensia medie în România. Din calculele lui, ar putea depăși pragul de 5.000 de lei pe lună. Pentru a se ajunge la această ”bucurie”, varianta salvatoare ar fi, în opinia sa, pilonl II de pensii, care ar redresa economia țării, căci potențialul venit din partea românilor cotizanți este uriaș.

În urma analizei sale, oamenii ar putea să încaseze într-un timp relativ scurt o pensie medie lunară de 5.654 lei, o sumă uriașă, comparativ cu cea din prezent, anume de 1.235 de lei.

”Statul a pus bețe în roate continuu”

„Pilonul 2 poate fi soluția pentru o bătrânețe fără griji financiare pentru români. Deși statul a pus bețe în roate încontinuu pilonului 2 de pensii, acesta are un potențial semnificativ pentru fiecare din noi care cotizăm la el. Am făcut nu demult un calcul care detaliază cum ar arăta o pensie după 35 de ani de cotizat CAS în totalitate la pilonul 2, dintr-un salariu mediu și cu un randament minim al P2 de 2.82% (acum este 4,367%).

Pensia media în România, de 5.000 de lei. Cum poate fi posibilă o astfel de majorare
Claudiu Nasui, deputat USR

Cert este că pensia medie în România ar fi de peste 5.000 de lei. Această sumă ar fi una decentă cu care să ne putem gospodări la bătrânețe. În momentul de față, știți cât este pensia medie lunară la stat acum? 1.235 de lei”, a scris oficialul.

”Statul român acoperă cheltuielile de zi pe mâine, prin împrumuturi repetate și păguboase”

De ce, din punctul său de vedere, pensiile nu sunt la fel de ”rotunde”, după cum arată calculele sale? Explicația: guvernul Dăncilă.

„Acest lucru poate fi explicat clar prin lipsa de interes a statului de a face investiții inteligente pe termen lung când vine vorba de viitorul nostru, al contribuabililor. Statul român acoperă cheltuielile de zi pe mâine, prin împrumuturi repetate și păguboase.

Creșterea cotizației la P2 și lărgirea investițiilor făcute prin acesta este un plus atât pentru noi, cei care cotizăm, cât și pentru stat, dacă lucrurile sunt făcute inteligent și responsabil. Acest fond poate duce la creșterea investițiilor în piețele de capital sau în titlurile de stat. Însă principalul atu este că oferă o sursă stabilă pentru plata pensiilor”, a scris deputatul Claudiu Nasui.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI