19 apr. 2019 | 10:39

CTP, despre incidentul lui Dragnea la Suceava și „gardații” de la Curtea Supremă

Știri generale
CTP, despre incidentul lui Dragnea la Suceava și
CTP: "Dragnea o să îi cheme pe cei care l-au <> la Înalta Curte"

Cristian Tudor Popescu a vorbit despre incidentul care l-a avut în prim plam pe Liviu Dragnea la Suceava, unde liderul PSD a fost criticat de doi bărbați. Gazetarul a făcut o paralelă cu incidentele de luni de la Curtea Supremă, când Dragnea a fost „gardat” de persoane care au legături cu lumea interlopă.

„Acel tânăr cu jachetă galbenă, înconjurat de sute de PSD-iști – trebuie să ai niște nervi tari, ca înconjurat de sute de PSD-iști să faci așa ceva – i-a spus ‘Nu dau mâna cu hoții!’ Nici mai mult, nici mai puțin. Putea să spună, ‘Domnule, nu dau mâna!’ Nu, a spus ‘Nu dau mâna cu hoții!’ Iar celălalt – ‘Ce-am făcut noi?’ (întrebarea pusă de Liviu Dragnea – n.red.) – a răspuns, din sală, ‘Nimic!’ Și s-au și speriat ăia din jur.

Exact ca la ședințele de partid de dinainte de 89, când cineva spunea ceva în afara desfășurătorului ședinței și până când intrau grupurile de presiune – erau pregătite, dacă cineva o ia razna –, imediat să fie unii care să spună ‘lasă că știm noi, tovarășu‘, știm ce probleme are, lăsați tovarășu‘, știm noi’. Și să-l blocheze. Or aici înțeleg că nu l-a blocat nimeni.

Sunt două incidente de securitate pentru domnul Dragnea, de securitate a imaginii lui de forță, foarte grave. Faptul că s-au găsit doi oameni acolo unde ar fi trebuit să fie o ‘simfonie’, ‘Dragnea, președinte!’, e grav. Ar trebui să se gândească atent la asta”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

CTP: „Dragnea o să îi cheme pe cei care l-au <<gardat>> la Înalta Curte”

Gazetarul este de părere că incidentele de la Suceava îl vor face pe Liviu Dragnea să ia măsuri la următoarele mitinguri, mergând până la a fi păzit de cei pe care i-a adus să îl flancheze la procesul de la Curtea Supremă.

„Da, sigur că da. O să le continue, încercând să le organizeze cât mai bine ca să nu se mai întâmple așa ceva. O să îi cheme probabil pe cei care l-au ‘gardat’ la Înalta Curte, când s-a dus cu inșii ăia cât ușa, civili. Că nu i-au ajuns jandarmii, a mai chemat și civili. Îi cheamă pe ăștia, ca fiind reprezentanții românilor adevărați care vor să-și apere eroul în fața ‘asasinilor’ de la Athene Palace, care nu au renunțat, și ăștia or să aibă grijă la mitingurile următoare să se uite foarte atent la fețele celor din jur și la ce fac ei”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Metode simple de a diminua frica pisicilor de aspirator
EVZ.ro
Wow! Ce cadou scump a primit soțul Andreei Popescu! E o geantă și costă mai mult decât o mașină second hand / VIDEO
Spynews
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
CUTREMUR în România! ORAȘUL unde s-a SIMȚIT cel mai PUTERNIC
Mediaflux
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii și-au botezat fetița. Imagini de la emoționantul eveniment / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro