14 apr. 2019 | 10:11

Oracolul din Costa Rica încă vorbește: Elena Udrea crede că Dăncilă va pleca la PRO România

Știri generale
Oracolul din Costa Rica încă vorbește: Elena Udrea crede că Dăncilă va pleca la PRO România

Elena Udrea, fugară în Costa Rica după ce a fost condamnată pentru corupție, continuă să lanseze mesaje legate de politica „la vârf” din România.

Într-un mesaj ironic publicat pe Facebook, fostul ministru al Turismului pune sub semnul îndoielii loialitatea premierului Viorica Dăncilă față de șeful PSD.

Elena Udrea sugerează că Liviu Dragnea nu ar fi avut mână bună când a ales colaborarea cu diverse doamne politician. Unele, ulterior, l-au atacat.

„Situația lui Dragnea din zilele acestea mi-a prilejuit o constatare. Odată cu femeile susținute de el în diverse funcții publice importante, a căzut și povestea că femeile ar fi mai loiale și mai devotate decât bărbații. Nu m-ar mira dacă, după Grindeanu și Tudose, și Viorica Dăncilă ar trece la Pro România.” Elena Udrea, mesaj pe Facebook

Elena Udrea a fost eliberată din arest în Costa Rica, după ce Curtea Constituțională a României a stabilit, în decembrie 2018, că, din 2016 încoace, completurile de 5 judecători de la instanța supremă au fost constituite ilegal.

Un asemenea complet a condamnat-o și pe Elena Udrea.

Precum alți politicieni celebri recent eliberați, și fostul ministru al Turismului speră într-o revizuire a sentinței.

Elena Udrea primise de la instanţa supremă o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul „Gala Bute”.

La ce momente tensionate dintre Dragnea și Dăncilă s-ar referi Elena Udrea

Supărat că ordonanțele privind Justiția promise de ministrul Tudorel Toader nu mai apar, Liviu Dragnea l-a acuzat pe șeful de la Justiție că ar fi păcălit PSD.

De asemenea, a spus că nu mai e sigur că PSD îl susține pe Tudorel Toader pentru funcția de ministru al Justiției, dar că remanierea va fi făcută de premier.

Totuși, Viorica Dăncilă nu s-a grăbit și a precizat că va lua o decizie în cazul Toader după ce-și va asculta colegii în Comitetul Executiv al PSD.

Surse politice declarau săptămâna trecută că acest front comun Dăncilă-Toader îi provoacă o nemulțumire fără margini șefului PSD.

Invitat la România TV, Liviu Dragnea a fost întrebat care mai este relația sa cu șefa Guvernului:

„Relația e buna, e mereu plecată și nu mai e același timp de discuții, dar e bună. Nu facem pereche relația cu Viorica Dancilă și cu Tudorel Toader…” Liviu Dragnea

Întrebat și dacă a discutat cu Viorica Dăncilă despre ordonanțele care ar putea scăpa condamnații pentru corupție, Liviu Dragnea a dat vina tot pe deplasări:

 „Dumneaei a fost plecată din ţară. Eu am fost prin ţară. Nu ne-am mai întâlnit. Ne-am întâlnit doar o jumătate de oră înainte de evenimentul cu NATO de la Parlament.” Liviu Dragnea

Trebuie amintit și că liderul PSD a cerut plecarea din Cabinetul Dăncilă a miniștrilor Rovana Plumb și Natalia Intotero, candidate la europarlamentare, dar și la această solicitare nu a primit răspuns.

„Chiar nu-mi permit să intru în divergență cu dna prim-ministru. Nu cred că este în regulă ca un membru al Cabinetului să meargă în campanie folosind infrastructura ministerului. Dacă e cazul să convocăm CEx pentru Rovana Plumb și Natalia Intotero care au cerut partidului să fie pe listă și acum au o problemă, discutăm. Dar nu cred că au o problemă.” Liviu Dragnea

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro