Ministrul Educaţiei a făcut o declarație care i-a lăsat cu gura căscată chiar și pe parlamentarii care au depus o moțiune simplă împotriva ei. Monica Anisie a fost în Parlament, unde s-a dezbătut moțiunea simplă depusă de Pro România și PSD. Ministrul Educației a recunoscut că școala din România nu este una care să ajute copilul sau tânărul.
Luni a avut loc în Camera Deputaților dezbaterea moțiunii „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”, semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi PSD și care solicită demisia ministrului Educației.
Opoziția o acuză pe Monica Anisie de „haosul” din educație, dar şi de „lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă”.
Ministrul Educației s-a apărat în fața acuzațiilor. „Sunt de acord că şcoala românească nu este o şcoală care să ajute copilul sau tânărul să afle cine este şi încotro va merge. Pot să fiu eu învinovăţită de asta? Sunt ministru de aproape şapte luni. Aş fi putut să rezolv în şapte luni ce nu au reuşit miniştrii dumneavoastră în toţi aceşti ani de mandat? (…)
Am citit cu atenţie textul moţiunii. Chiar dacă pare desprins dintr-o comedie, voi păstra decenţa şi voi răspunde cu seriozitate acuzaţiilor dumneavoastră. (…) De ce oare şcoala românească nu a fost pregătită pentru învăţământul online? Unde sunt cele 2,2 miliarde de lei promise acum doi ani pentru achiziţionarea de tablete pentru elevii români?”, a declarat Monica Anisie.
Ministrul Educației a recunoscut că sistemul educaţional din România trebuie serios îmbunătăţit: „Şcoala românească este sub nivelul provocărilor cu care se confruntă generaţiile actuale de elevi. Da, şcoala românească a rămas captivă unor formule conservatoare, unui sistem care nu pune accent pe abilităţile elevului, ci pe capacitatea de a înmagazina cunoştinţele şi de a le reda fără să fie învăţat cum să coreleze informaţiile între ele şi să le adapteze la realităţile lor”, a mai spus Anisie.