Lavinia Pîrva a devenit mamă nu de mult, dar spune că alături de cea care i-a dat viață tot copil se simte. Mândră din cale afară, cântăreața a publicat o imagine cu aceasta, în care se poate observa de unde moștenește frumusețea. De altfel, toată lumea spune că cele două sunt ca două picături de apă.
În 2013, în presă era scris că mama Laviniei Pîrva parcă se teme să îi fie soacră lui Ștefan Bănică Jr. Cea care i-a dat viață cântăreței declara atunci pentru spynews.ro că ar fi preferat un bărbat mai tânăr pentru fiica ei. Ce e drept, asta a spus mama Laviniei înainte să-l cunoască personal pe Ștefan.
„Problema este că e un bărbat cu obligații. Are doi copii. Chiar dacă copiii sunt la mamele lor, dar Lavinia e o fată singură, îi trebuia un bărbat pe măsură”, declara mama Laviniei Pîrva.
Așadar, nu a alergat spre titlul de soacră a celebrului artist, însă a ajuns, totuși, în acest punct, iar intensitatea părerilor de odinioară se poate să se fi diminuat odată cu trecerea timpului.
Nu de mult, Lavinia a ieșit în parc alături de mama sa, Stela, cu care se înțelege de minune. Cele două apar în fotografii foarte relaxate, cochete și îmbrăcate lejer.
„Lângă mamă ești din nou copil…”, scria la acel moment cântăreața în secțiunea de descriere a fotografiei.
Soacra lui Ștefan Bănică Jr. nu își arată vârsta, menținându-se într-o formă de zile mari. Cât despre cum se înțelege fiica ei cu soacra sa, nici aici lucrurile nu stau diferit. Lavinia a demontat mitul conform căruia nurorile nu ar fi pe aceeași lungime de undă cu soacrele lor.