Una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului și filmului românesc a ajuns la vârsta de 86 de ani. A avut o viață dedicată în întregime scenei și marelui ecran și toată cariera ei a avut un singur desiderat, acela de a încânta publicul.
Viața marii actrițe a scenei românești s-a schimbat mult după ce a decis să se mute Piatra Neamț, unde duce o viață mult mai liniștită. Dar asta nu înseamnă că nu a avut probleme de sănătate și trecerea anilor se vede acum altfel pe chipul celei ce a fost odată ”Coana Chirița din Ieși”. Decizia de a se muta la Piatra Neamț a fost oarecum forțată de împrejurări, având în vedere că actrița a pierdut casa din București și averea.
Ultima apariție publică a șocat într-o anume măsură pe toată lumea, deoarece era mult schimbată, mai slabă și vădit afectată de problemele de sănătate pentru care, de altfel, a și fost internată în spital la un moment dat.
„De multă vreme am vrut să mă mut definitiv la Piatra Neamţ, dar am aşteptat să iasă şi soţul meu la pensie de la «Cantacuzino». Am avut necazuri îngrozitoare cu locuinţa din Bucureşti… Stăteam într-o casă cu chirie pe care a demolat-o Ceauşescu şi, până ne-au dat alta, am stat la hotel nu ştiu câte luni. Ne-a costat o avere, toată leafa noastră mergea pe chiria la hotel. Ne-au dat apoi altă casă în care am stat cu chirie“, afirma actiţa în ziarul Ring, în urmă cu aproximativ 6 ani.
Retragerea de pe scenă nu este nici acum în mintea marii doamne a teatrului, povestind cu ceva vreme în urmă că are în plan un serial tv, chiar și un film, numai timp să fie și cineva care să o ajute să ducă la bun sfârșit proiectul.
„Am un sertar plin cu scenarii de film şi un miniserial TV pe care vreau să-l transform într-un film. Poate mă ajută Dumnezeu să îl fac înainte să mă duc, că nu cred că o mai duc mult. «Regina Lear» e o piesă scrisă de umoristul Cornel Udrea, de la Cluj, şi eu am ecranizat-o cu acordul lui, iar filmul se va numi ‘Sofronia’“, povestea actrița.