11 mai 2020 | 20:39

Vacanța în Grecia nu va mai fi ca înainte. În ce condiții se va sta la hoteluri

News
Vacanța în Grecia nu va mai fi ca înainte. În ce condiții se va sta la hoteluri
Vacanța în Grecia nu va mai fi ca înainte

Vacanțele în însorita Grecie nu vor mai fi la fel, cel puțin în acest sezon. Ministerul Turismului a trasat reguli stricte care trebuie adoptate de toate hotelurile și pensiunile care vor primi clienți vara aceasta. Au fost stabilite chiar și regulile după care vor funcționa piscinele!

Vacanța în Grecia nu va mai fi ca înainte

Astfel, cei care merg în vacanță în Grecia trebuie să știe că femeia de serviciu nu va mai face curățenia în camere zilnic, iar prosoapele și așternuturile nu vor mai fi schimbate în fiecare zi, ci doar la cerere. La restaurant, oamenii nu vor sta la mai puțin de 1,5 metri unii de ceilalți, iar la plajă fiecare turist va avea doi metri liberi în orice direcție. Toate acestea pentru combaterea răspândirii noului virus.

Protocolul promovat de Ministerul Turismului va fi revizuit în funcţie de recomandările Autorităţii Naţionale de Sănătate Publică din Grecia, dar în cele 16 pagini ale primei versiuni sunt cuprinse deja detaliat planurile de acţiuni la toate nivelurile:

Vacanța în Grecia nu va mai fi ca înainte

Vacanța în Grecia nu va mai fi ca înainte

Reguli la cazare

Conducerea hotelului trebuie să specifice când şi cum a fost efectuată curăţenia în cameră, dar şi să ofere dezinfectanţi sau un aparat pentru dezinfecţie în fiecare cameră. Personalul de la curăţenie va utiliza o mască chirurgicală (sau în cazul în care aceasta nu este disponibilă, va fi utilizată o mască de pânză), mănuşi şi halate impermeabile de unică folosinţă. Pe perioada lucrului, personalul de curăţenie nu trebuie să-şi atingă gura, nasul sau ochii cu mâna, nu trebuie să fumeze şi nici să mănânce, pentru a nu se îmbolnăvi de coronavirus.

Reguli la restaurant

Pentru funcţionarea restaurantelor se propune spălarea intensivă a prosoapelor, feţelor de masă şi a tacâmurilor, chiar şi a celor care nu au fost folosite sau, alternativ, utilizarea unor tacâmuri şi feţe de masă ambalate de unică folosinţă, a alimentelor ambalate în porţii individuale, acolo unde este posibil. În plus, în ceea ce priveşte dispunerea meselor (cu excepţia familiilor) se recomandă o distanţă mai mare de 1,5 metri („spate în spate”) a scaunelor, iar clienţii care vor sta faţă în faţă vor sta de asemenea la o distanţă de 1,5 metri.

Pentru evitarea aglomerării se recomandă prelungirea perioadei în care restaurantele sunt deschise, clienţii urmând să vină la masă în serii. De asemenea, hotelurile vor pune accent şi vor încuraja folosirea room service-ului fără o taxare suplimentară.

Măsuri pentru piscine

Dispunerea scaunelor /şezlongurilor trebuie să respecte o distanţă suficientă încât punctele extreme dintre şezlongurile a doua persoane aflate sub umbrele diferite sau a două persoane care locuiesc în camere diferite să fie de cel puţin doi metri, în orice direcţie. În plus, trebuie oferite prosoape care vor acoperi şezlongul pe toată suprafaţa lui, iar după fiecare utilizare şezlongurile vor fi dezinfectate, sau se va pune un material textil special de unică folosinţă peste şezlong înainte de întinderea prosopului. ”Nmărul maxim total al persoanelor aflate în bazin în orice moment nu va fi mai mare de o persoană la 2,5 metri cubi de apă, iar în bazinele de înot închise vor fi 2 persoane la 20 de metri pătraţi”.

Reguli pentru transport

În vehiculele de până la 5 locuri se prevede transportarea unui singur pasager plus şoferul. În autovehiculele de 6 sau 7 locuri se prevede transportarea a doi pasageri plus şoferul, iar în vehiculele de 8 sau 9 locuri se vor transporta trei pasageri plus şoferul.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Noi reguli pentru comerțul cu mașini. Cum vor fi afectați românii
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Decizie pentru românii cu buletin. NU te mai obligă nimeni să declari din 2025
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro