1 Mai însemna, până nu de mult, Ziua Internațională a Muncii. Această zi era comemorată prim manifestări muncitorești. Congresul Internaționalei Socialiste, în 1889, a decretat ziua de 1 Mai, zi în memoria victimelor unei mari greve generale din Chicago.
Majoritatea țărilor lumii, au adoptat ziua de 1 Mai, drept zi în care se sărbătorește munca. La noi în țară, ziua muncii s-a sărbătorit pentru prima dată în anul 1890, de către mișcarea socialistă. În perioada regimului comunist, toți cetățenii aduceau un omagiu conducătorului și partidului comunist. După anul 1990 s-a minimalizat importanța zilei. Astăzi oamenii sunt liberi de 1 Mai și sărbătoresc această zi la iarbă verde, grătare, mici și bere
Dacă aveți nevoie de un program al magazinelor Carrefour pentru a face un stoc de bere, sau dacă nu a mai rămas nimic prin frigider de la Sărbătorile care tocmai au trecut, îl puteți găsi mai jos.
Programul magazinului Carrefour pentru ziua de 1 Mai va fi unul obișnuit și nu sunt anunțate modificări importante. Așadar, magazinele Carrefour vor fi deschise la ora 08:00 și se vor închide la 22:00. De menționat este că programul Carrefour 1 mai 2020 poate diferi în funcție de oraș.
Clienții pot accesa site-ul oficial al magazinului Carrefour, pentru a afla programul de 1 mai al fiecăruia dintre magazinele Carrefour. Magazinul va respecta normele care sunt impuse de autorități și primează protecția clienților și a personalului magazinului. În această perioadă se recomandă plata cu cardul și se evită contactul cu bani cash, deoarece sunt purtători de bacterii și viruși.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat în urmă cu o săptămână, într-un interviu acordat pentru FANATIK, că se pregătesc restricții suplimentare pentru perioadă de minivacanță de 1 Mai.
”La acest moment, toate măsurile luate au un singur rol, iar acesta este oprirea răspândirii virusului. Nimeni nu știe dacă mâine persoanele sunt tot negative sau, dimpotrivă, pozitive. Sau poimâine! Pentru că unii dintre ei pot să se afle în perioada de incubație. Și asta înseamnă că cineva poate deveni pozitiv și să infecteze pe alții. La acest moment este normal să rămânem încă o săptămână, două, trei, sau cât va fi nevoie, în condițiile în care suntem acum.Vine 1 mai. Trebuie respectate regulile exact cum au fost respectate pentru Paști sau chiar mai bine decât s-au respectat de Paști! Deci, de 1 mai nimeni să nu-și planifice că va ieși, știu eu, la… La grătar, la iarbă verde și așa mai departe”, a declarat Raed Arafat pentru FANATIK.