Au trecut aproape trei luni de când George Burcea și-a anunțat soția, pe Andreea Bălan, că nu o mai iubește și că dorește să se despartă. Timp de câteva săptămâni, artista a crezut că actorul are o rătăcire de moment și că va reveni acasă imediat după ce se va liniști. După ce s-a convins că decizia soțului de a divorța este una finală, cântăreața a trecut prin toate stările posibile: deznădejde, suferință, șoc, furnie, din cauza cărora a slăbit nu mai putin de 9 kilograme.
După un schimb acid de replici prin intermediul presei, lucrurile păreau să se liniștească între cei doi soți. Ei discutaseră deja și despre termenii divorțului, iar apropiații erau convinși că la un moment dar vor fi chiar amici. Desigur, de dragul celor două fetițe pe care le au împreună.
Din păcate, însă, scandalul dintre George Burcea și Andreea Bălan a devenit mai aprig chiar în ziua sfântă de Paște. Motivul?Actorul a postat câteva imagini cu fiicele sale, urmate, mai apoi de câteva scene mai violente din filmul în care joacă. Andreei i s-a părut nepotrivită asocierea soțului, așa că i-a dat block lui George pe canalul de instagram. Așa cum era de așteptat, a urmat un schimb dur de replici. Nu telefonic, ci tot prin intermediul canalelor de socializare:
“Mi-am luat block de la Ella. Oare cine a făcut asta? Hmmm, interesant, nu? Când c#$%*& fostei soții sunt mai mari decât interesul familiei, te blochezi în net. Bravooo. Să mai credeți în sfintele care fac pe nevinovatele la TV… care-și dau duhul pentru familie… care jură că boul a fost de vină, iar ele sunt sfinte :)) Paște fericit”.”, a scris actorul.
Desigur, reacția Andreei nu a întârziat să apară: „Când postezi satâre după ce dai share la pozele cu Ella și Clara, e firesc să primești block, ca să nu mai dai hshare și să apară copiii lângă astfel de postări periculoase! Vreau un tată exemplar, nu de care să îmi fie teamă”.
Impact.ro a reușit să afle mai multe detalii despre ce pare să se întâmplă între Andreea și George: “El a reușit să se mute singur într-un apartament cu chirie. Mi-a povestit că Andreea îi face fel de fel de șicane. Chestii mici, care au menirea de a-l enerva. De exemplu, reușește mereu din ce în ce mai greu să ia legătura cu fetele. Atunci când sună, Ela și Clara fie dorm, fie se joacă și nu pot fi deranjate, fie fac baie. Fel de fel de scuze. Cel puțin așa ne spune el. Ce vă pot asigura este că suferă din cauza faptului că nu își poate vedea fiicele din cauza crizei de coronavirus”, ne-a declarat un apropiat al lui George.