Lumea categoric s-a oprit în loc de mai bine de o lună. Oamenii s-au retras în casele lor așteptând în liniște ca situația să se redreseze, dar ce se întâmplă cu războaiele în perioada crizei sanitare?
Coaliția care este condusă de saudiți a anunțat, în cursul zilei de miercuri, că forțele sale vor începe încetarea focului de joi, 9 aprilie. Acest lucru ar putea reprezenta un pas mai aproape de discuții directe de pace de ambele părți care au fost în război preț de mai bine de cinci ani. În cadrul unei declarații realizate de agenția oficială de știri a Arabiei Saudite, purtătorul de cuvânt al armatei a declarat că încetarea focului va dura două săptămâni, venind ca un răspuns la apelurile Organizația Națiunilor Unite pentru a stopa atacul în contextul pandemiei de coronavirus.
Sursa citată a declarat că încetarea focului poate fi extinsă pentru a deschide calea spre discuții pașnice. Mai exact: „pentru a discuta propuneri, pași și mecanisme pentru încetarea focului durabil în Yemen … pentru o soluție politică cuprinzătoare în Yemen.”
Nu a existat o reacție imediată din partea Houthi sau Yemen, ci în câteva ore. Rezidenții din provincia Yemen au susținut că o rachetă suspectă Houthi a lovit o clădire de securitate din centrul orașului. Din fericire, nu s-au raportat victime, conform nbcnews.com.. Cu toate astea, un consilier prezidențial din Yemen a dat vina pe Houthis, susținând că atacul arată că aceștia „alimentează războiul, nu pacea.”
Secretarul general de la O.N.U. a solicitat încetarea focului în toate conflictele globale din 23 martie, pentru a putea combate visurul. „Acest lucru poate ajuta la avansarea eforturilor spre pace, precum și pentru răspunsul țării la pandemia COVID-19”, arată anunțul lui Antonio Guterre, secretar general. Sursa citată a cerut guvernului Yemen „să își continue angajamentul de a înceta imediat ostilitățile.”