Autoritățile din Arabia Saudită au deblocat pentru prima oară vizele turistice într-una dintre cele mai conservatoare țări din lume. Dacă mergi însă în vizită, trebuie să ai în vedere o sumedenie de particularități.
Arabia Saudită este o țară incredibil de bogată datorită exploatării petrolului. Sumele fabuloase de bani generate în teritoriu nu au îmblânzit însă conservatorismul extrem din zonă. Cu toate acestea, pentru că interesul pentru petrol scade, într-o oarecare măsură, arabii au decis să-și deschidă granițele pentru turiști. Prin această metodă, vor intra mulți bani la bugetul statului, dacă cei care vor să meargă în vizită nu vor fi terifiați de perspectiva amenzilor pentru lipsă de decență.
În cadrul pregătirii pentru valul de turiști care vor ajunge în Arabia Saudită după deblocarea vizelor, autoritățile au stabilit 19 infracțiuni referitoare la decentă pe care trebuie să le ai în vedere ca turist sau localnic. Orice încălcare a codului de conduită se va reflecta în amendă.
Arabia Saudită a transmis că va aplica amenzi în cazul încălcării normelor de decență publică, potrivit Ministerului de Interne. Noul cod de conduită include o listă de 19 infracțiuni, printre care hainele indecente, afișarea afecțiunii în public, fotografierea altor persoane fără permisiune, scuipatul, aruncatul gunoaielor pe jos, redarea muzicii în timpul orelor de rugăciune. Amenzile variază de la 13 la 1.600 de dolari.
Cetățenii din 49 de țări vor putea să viziteze Arabia Saudită în scop turistic, dar regulile nu sunt foarte ușor de înțeles pentru occidentali.”Măsurile au scopul de a ne asigura că vizitatorii și turiștii din regat sunt conștienți de legile referitoare la comportamentul public, pentru a se putea conforma”, a declarat Centrul guvernamental pentru Comunicare Internațională.
În mod previzibil, majoritatea restricțiilor vizează femeile. Acestea vor fi nevoite să-și acopere genunchii și umerii. Nu vor fi nevoite să-și acopere capul sau să poarte robe până în pâmânt, la fel ca femeile saudite. Ca bonus, au eliminat nevoia de a atesta printr-un act faptul că ești căsătorit, în cazul în care mergi cu o persoană de sex opus la hotel și vrei o singură cameră. În trecut, practica era interzisă prin lege.