Idila nerecunoscută din plin dintre Brigitte și Cătălin Cazacu a fost implicit afirmată de brunetă într-un videoclip. Un filmuleț cu aceasta plângând în hohote în timpul în care era aspru blamată de fostul soț a ieșit la iveală și a clarificat situația. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu telefonul cu care a fost înregistrată discuția intimă a vedetelor? Un apropiat al fostului tenismen ne-a dezvăluit tot.
Relația dintre Brigite și Năstase a fost catalogată ani la rând drept una dintre cele mai controversate din showbiz. Povestea lor a stat sub semnul întrebării tot timpul. El – mereu cu ochii după doamne frumoase, ea – mereu în umbra fostei soții, precum s-au acuzat în timpul mariajului. Cu toate că nimeni n-a crezut, pasul cel mare a fost făcut, iar actele de divorț i-au separat definitiv în anul 2018. Deși majoritatea îl știau pe fostul tenismen drept mărul discordiei din relație, se pare că și și el a aflat cum e cu infidelitatea. Ieri, un filmuleț a dovedit faptul că ambii au trăit o poveste pătimașă de dragoste, care s-a finalizat cu acuze din ambele părți.
În cadrul unui video de pe Tik Tok, s-a putut vedea cum bruneta îi recunoștea implicit că i-a fost infidelă, preferând să plângă, să-și ascundă fața și să tacă. În acest timp, Năstase o filma atunci când o avertiza că orice probă care să demonstreze că nu este singurul vinovat va ajunge la avocat. Video-ul a fost postat aseară, 7 aprilie, pe o pagină abia făcută, cu un nume anonim care are doar această imagine. Un apropiat al lui Ilie Năstase ne-a mărturisit ce s-a întâmplat cu telefonul cu care au fost făcute dovezile pentru avocat și cum s-a ajuns în această situație.
“Filmulețul este făcut chiar de Ilie. Într-o seară, pe când se întorcea de la o peTrecere, el și-a pierdut telefonul. Cel mai probabil l-a uitat în taxi, însă nu a mai reușit să îl recupereze. Cert este faptul că cel care a intrat în posesia telefonului a avut acces și la aceste filmări. Culmea e că a trecut ceva timp de când Ilie a pierdut telefonul. Se aștepta să apară demult în presă acest video plus multe altele”
Un apropiat al fosutlui tenismen
Deși am contactat-o telefonic, Brigitte Sfăt nu a răspuns până la ora publicării articolului.