Teo Trandafir are o problemă, atunci când apare în public, la care nimeni nu s-ar fi aşteptat. Veteta TV recunoaşte că are o emotivitate exagerată, acesta fiind principalul motiv pentru care nu poate prezenta evenimente.
Teo Trandafir a reunoscut că se confruntă cu o problemă care o face să nu poată prezenta diverse evenimente publice, scrie click.ro. Teo Trandafir este emotivă, astfel că emoţiile nu o lasă să ţină un discurs în faţa unor adunări de oameni. Vedeta spune că se poate implica doar în acele proiecte care-i sunt dragi ei.
„Din pricina unei emotivităţi exagerate nu pot spune că fac parte dintre marii prezentatori de evenimente din România. Accept doar proiecte speciale şi dragi inimii mele, şi în această perioadă nu aveam. A picat proiectul examenelor fiicei mele care erau foarte importante pentru ea. S-au anulat toate. Ne luptăm fiecare cu ale lui având senzaţia că problemele noastre sunt cele mai grave. Nu e chiar aşa„, a declarat Teo Trandafir, în contextul în care ne află, al epidemiei ce face ravagii în toată lumea.
Lui Teo Trandafir parcă nu-i vine să creadă cu ce se confruntă întreaga planetă. „Mi-am dat seama că, încă o dată, zicala aceea ”Ca la noi la nimenea” este o prostie. Am crezut că sistemul medical din Statele Unite este infailibil şi că acolo cetăţenii sunt protejaţi până şi de pronia divină. Nu e chiar aşa. Ar trebui să privim cu mai multă îngăduinţă, fiecare în ţara lui, sistemul lui medical şi să încercăm să-l îmbunătăţim după acea. Marea mea teamă este că, după ce am descoperit toate lucrurile astea să nu cumva să uităm în câteva luni„, a mai spus Teo Trandafir.
Vedeta TV a mai spus că epidemia cu care ne confruntăm i-a afectat şi ei emisiunea pe care o prezintă la Kanal D. „Răspunsul este evident, din moment ce nu se mai permite interacţiunea umană orice emisiune se adaptează. Din punct de vedere tehnic, am trecut la comunicare pe Skype sau alt mijloc la îndemâna invitatului. Asta ne-a permis să vorbim cu oameni din străinătate, pe care nu i-am mai văzut de mulţi ani. Am avut norocul extraordinar că oamenii care se ocupă de managementul Kanal D să ia rapid măsurile de distanţare socială şi de igienă strictă impuse de această epidemie. Ca să înţelegeţi, eu mă simt mult mai în siguranţă, şi am spus-o şi în emisiune, la serviciu decât acasă„, a precizat Teo Trandafir.
De asemenea, vedeta Kanal D a mărturisit că s-a adaptat situaţiei în care ne află, „Stau izolată tot timpul, cu excepţia celor două ore de emisie. Ieşim o dată la două săptămâni la cumpărături, repede şi fără să stăm mult. Dezinfectăm tot ce putem, dar dacă nu ieşim nu avem motive să exagerăm; avem tot ce ne trebuie din acest punct de vedere, ne spălăm de 100 de ori pe mâini„, a mai spus Teo Trandafir.
Teo Trandafir a spus despre fiica ei că trece bine peste contextul actual, când suntem obligaţi să stăm în casă. „În această nebunie e ca în orice boală, are zile şi zile. Sunt zile în care ne trezim cu soarele în faţă şi ne gândim că totul va fi bine, vine căldura şi ultravioletele mai omoară acest virus şi sunt zile închise în care ne bucurăm că ne-am trezit fără să ne usture în gât.
Sunt zile şi zile, încercăm să ne facem micile plăceri, bucurii împreună. Ne uităm la un film, mai râdem. Ea este ocupată cu şcoala. Ne interesează mai puţin să dezbatem lucruri pe care nu avem cum să le prevedem şi ne interesează să ne păstrăm sănătatea interioară şi ordine în casă.
Doamna care ne ajută la curăţenie nu mai poate ajunge şi facem multe lucruri împreună; spălăm, călcăm, gătim, facem curăţenie împreună. E un om cu care poţi să vorbeşti orice, ceea ce pentru mine e foarte important, mai ales acum. Comunică bine, corect, frumos, cel puţin după regulile mele. Pricepe repede unde e hiba, vine cu rezolvări, nu face din nimic tragedii inutile„, a mai spus Teo Trandafir. Vedeta Kanal D a mai spus că anul acesta de Paşte va sta acasă, că nu mai poate merge la hotelul preferat. Iar de bucatele tradiţionale de Paşte, aceasta spăune că nu-i place să aibă masa plină şi că nu consideră că trebuie să taie mielul de Paşte ca să-şi arate credinţa în Dumnezeu.