În România, în acest moment sunt aproximativ 2500 de persoane infectate cu coronavirus, toți internați în spitale din România, aflați pe secții speciale, în condiții de maximă securitate, pentru a se împiedica răspândirea virusului, care până acum a ucis peste 40.000 de persoane din întreaga lume.
În spital, acești pacienți trebuie să poarte măști, care sunt schimbate la câteva ore și au parte de un tratament special. La finalul unei zile, în fiecare spital se adună astfel sute de kilograme de deșeuri medicale, unele dintre ele fiind contaminate. În ultimele zile, în spațiul public au existat multe întrebări și comentarii legate de faptul că măștile de protecție s-ar arunca la coșuri de gunoi, care mai apoi ar ajunge la pubele publice, și astfel, noul coronavirus.
Impact.ro, a aflat care este traseul exact al deșeurilor medicale, dar și care este pericolul de contaminare de pe acestea. În spitale, acestea sunt puse îm saci speciali de infecțioase, iar mai apoi sunt depuse într-o încăpere special amenajată:
“Deșeurile din spital sunt ambalate în saci galbeni care sunt inscripționați cu PERICOL BIOLOGIC. Acesti saci au o anumită densitate, nu există posibilitatea să iasă vreun virus din ei. Mai apoi, acești saci sunt colectați de personal calificat, care poartă echipament de protecție. Acești saci sunt transportați imediat la incineratoarele speciale pentru astfel de operațiuni, unde sunt arse. Există niște proceduri stricte și nu există posibilitatea contaminării, atâta timp cât sunt manipulate corespunzător”, a declarat Cătălin Vlăsceanu, proprietarul centrului de colectare și reciclare deșeuri CVD Colect.
Câteva sute de cadre medicale și-au dat demisia în ultimele zile, spunând că nu pot intra în contact cu pacienți cu voronavirus pentru că nu au echipamente de protecție necesare. Potrivit surselor, în curând, ar putea fi dat ordin militar care să le interzică medicilor să își dea demisia.