Locuitorii din satul Lombardia din Italia, care sunt imuni la coronavirus, s-ar putea să dețină răspunsul. Ce vârste au aceștia și ce spun specialiștii despre condiția lor?
Italia deține cel mai mare mister! Pe de o parte, țara aceasta se află printre cele mai afectate de coronavirus, iar pe de altă parte se poate să fie singura care ar avea și elixirul împotriva bolii. Specialiștii au rămas șocați atunci când au luat la cunoștință faptul că locuitorii unui sat sunt total imuni la COVID-19. Amintim că Italia a devenit cea mai afectat țară de virusul care a făcut victime la nivel mondial încă de pe data de 19 martie.
“Italia a devenit pe 19 martie țara cea mai afectată de coronavirus, depășind China prin numărul de decese și contaminări. Peste 10.000 de italieni și-au pierdut până astăzi viața din cauza urmărilor Covid-19. Pe 19 martie, peninsula totaliza 92.472 contaminări. Dar nu toată țara a fost afectată de boală. Un sat pare să fi scăpat cu totul de coronavirus”, arată Libre Belgique.
Niciunul din cei aproximativ 1.000 de locuitori din satul precizat anterior nu a prezentat simptome care să indice infecția cu coronavirus. Localitatea are media de vârstă în jur de 60 de ani. Autoritățile sunt uluite de intriga venită din diferențele dintre satul în cauză și restul zonei roșii. În acest context, se va face o anchetă de către institutul Mondino pentru a se afla misterul, conform presei italiene.
Se pare că vor urma să se realizeze analize de sânge la un număr cât mai mare de locuitori din Ferrera Erbognone. „Trebuie să știm câte persoane sunt pozitive cu coronavirus, dar asimptomatice, așa vom putea cuantifica anticorpii, dar pe baza unor studii ulterioare aprofundate”, explică Giovanni Fassina, primarul satului.