28 nov. 2020 | 12:49

800 de lei pentru români, chiar acum. Banii intră de luna aceasta, iar condiția e simplă

Știri generale
800 de lei pentru români, chiar acum. Banii intră de luna aceasta, iar condiția e simplă
800 de lei pentru români. Ce trebuie să faci să-i primești?

Românii primesc o veste bună! O anumită categorie urmează să primească suma de 800 de lei chiar de luna aceasta. Despre ce este vorba și care este condiția pe care o au aceștia de îndeplinit? Iată anunțul oficial al autorităților!

800 de lei pentru romani. Care e conditia pentru a-i putea primi?

Anunț de ultimă oră pentru români! Statul oferă 800 de lei pentru unii dintre cetățeni. Nivelul maxim de venituri până la persoanele vulnerabile pentru încălzirea locuinței a fost crescut la 800 de lei. În acest context, persoanele care au nevoie de ajutorul statului vor putea să primească banii pentru a avea căldură acasă. Modificarea aduce în plus 50 de lei, suma de dinainte fiind de 750 de lei. Românii vor putea să beneficieze de această măsură sunt în categoriile sensibile precum: vârstnicii sau persoanele singure care utilizează energie termică în perioada sezonului. De la data de 1 septembrie a anului curent indemnizația socială pentru persoanele vârstnice a crescut cu 14% de la 704 la 800 de lei. Măsura e necesară ca acestea să poată beneficia în continuare de protecția socială din partea statului pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020 – martie 2021.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se bazează pe testarea mijloacelor

„Pentru persoanele singure care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim stabilit prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările și completările ulterioare, este de 1.082 lei și rămâne neschimbat. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se bazează pe testarea mijloacelor și se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât și bunurile deținute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană”, mai arată Ministerul Muncii și Protecției Solare.

Anunțul Ministerului muncii și Protecției Sociale

„Guvernul a majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se își încălzesc locuințele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri și puțin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat”
Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Ajutoare de încălzire

„În conformitate cu prevederile Art.I, alin.3 din Legea nr.192/19.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, „În scopul valorificării forței de muncă locale, primarii au obligația să întocmească planul de activități sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale, denumite în continuare beneficiari de lucrări. Conform prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, munca necalificată cu caracter ocazional se poate presta în următoarele domenii prevăzute în Clasificarea activităților din economia națională, actualizată:

-Agricultură, vânătoare și servicii anexe;
-Silvicultură, cu excepția exploatării forestiere;
-Pescuit și acvacultură” (Sursa: primărie6.ro)

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro