31 aug. 2023 | 08:34

700 de lei pentru români chiar din septembrie. Banii intră direct pe card

Politică
700 de lei pentru români chiar din septembrie. Banii intră direct pe card
Guvernul își menține programele sociale

În urmă cu doi ani, prin Ministerul Fondurilor și Investițiilor Europene, se demara programul de asistență socială ”Sprjin pentru România”, prin care statul ajută persoanele cu venituri mici. Programul continuă și în 2023, asta însemnând 700 de lei pentru români chiar din septembrie, iar banii intră direct pe card.

Ministerul anunță 700 de lei pentru români chiar din septembrie

Așa cum spuneam în introducere, ”Sprijin pentru România” cotinuă și în acest an, mai ales pentru pensionarii cu sume mici, precum și pentru acele categorii sociale care încasează venituri sub salariul minim pe economie.

Vezi și: Vestea momentului în România despre voucherele alimentare. S-au dat și bani în plus, sunt deja pe card!

În acest sens, Ministerul a anunțat că se va continua subvenția plății la facturile pentru energie, prin deja binecunoscutele carduri de energie.

Cu toate astea, diriguitorii anunță mici modificări la OUG în baza căreia se fac aceste plăți, dar și faptul că se vor livra cei 700 de lei pentru români chiar din septembrie.

Cei 700 de lei vor fi acordați persoanelor considerate a fi vulnerabile, iar numărul acestora se ridică undeva la aproximativ 4 milioane de persoane, iar cei 700 de lei pentru români vor fi acordați pentru trei săptămâni pentru plata subvenționată a facturilor la energie.

UE a decis să nu se mai acorde voucherele de energie

Conform reprezentanților din MInisterul Fondurilor Europene, o directivă venită de la Comisia Europeană, forul care acordă parte din aceste sume pentru ajutoare sociale, spune că nu se vor mai acorda aceste ajutoare persoanelor vulnerabile.

700 de lei pentru români chiar din septembrie. Banii intră direct pe card

UE nu ma vrea bani pentru persoanele vulnerabile

Vezi și: Când intră următoarea tranșă de bani pe cardurile de energie. Anunţ important pentru milioane de români

Conform directivei UE, banii nu se vor mai acorda începând de anul viitor. În lumina acestor decizii, guvernanții spun că sumele vor intra direct pe cardurile celor deja înregistrați, suma totală fiind de 1.400 de lei, dar vor fi distribuți în două tranșe.

Vă reamintim că beneficiarii de carduri sunt persoanele vulnerabile, cu venituri extrem de mici, precum și pensionarii cu pensii sub 1.500 de lei.

Banii intră direct pe card pentru cei 4 milioane de români

Cu un buget total pentru 2023 de aproximativ 2,8 miliarde de lei, guvernul încearcă din luna septembrie să mai subvenționeze, cel puțin până la finalul anului, plata facturilor la energie.

Conform reprezentanților din guvern, cei 700 de lei pentru români vor intra în prima parte a lunii, dar nu din data de 1, ci începând cu 4 septembrie.

Cardurile vor fi distribuite de către Poșta Română, în baza listelor realizate de către Minsterul Muncii, de Finanțe, MAI și Serviciul Român de Telecomunicații.

Vezi și: Carduri de energie 2023. Ghid complet despre ajutorul de 1400 de lei pentru plata facturilor

Din păcate, impunerea stopării acestor subvenții din partea UE vine și pe fondul nerealizărilor unor puncte importante pe care România și le-a asumat prin PNRR, și anume reformele strategice necesare redresării socio-economice.

Pe de altă parte, procentul mare înregistrat în dreptul deficitului bugetar, cu o pierdere de peste 40 de miliarde de lei, pune alte mari probleme statului român în ideea primirii sumelor stabilite de CE prin același program de redresare.

Reamintim că la finalul acestei săptămâni, premierul Marcel Ciolacu va merge la Bruxelles, unde se va întâlni cu Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, pentru a încerca să găsească înțelegere și păsuire pentru reformele fiscale, sociale și targetul impus de 3,5% din PIB pentru deficitul bugetar de anul viitor.

Parteneri
De ce a murit Ilina Pârvu de la Visuri la Cheie
Redactia.ro
Zodiile care își schimbă destinul după Sfântul Ion 2025! Viața lor înflorește după ani de chin
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Mircea Badea, un amănunt neobservat de nimeni. Care e problema cu bolidul lui David Popovici
EVZ.ro
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Spynews
Șoc pentru Călin Georgescu. A venit anunțul de retragere: Pur și simplu, amenință cu moartea
Capital.ro
Toată lumea vorbește acum despre Sebastian Stan, iar detalii dureroase au ieșit la iveală. Ce s-a întâmplat în Constanța, în copilăria lui. Cine e, de fapt, mama lui
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Mediaflux
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Spynews.ro
Ce a putut să pătească Ramona Olaru, pe aeroport, în SUA. Vedeta a fost verificată la sânge de autorități
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro