Gheorghe Turda are amintiri de neuitat, din turnee, cu regretata solistă Ileana Ciuculete, care a părăsit această lume mult prea devreme, pe 4 martie 2017, la vârsta de 59 de ani. La înmormântarea artistei, el a fost unul dintre cei care i-au purtat sicriul pe umeri, la rugămintea soțului Cornel Galeș. ”A fost o senzație tare ciudată”, susține Gheorghe Turda, exclusiv pentru Playtech Știri.
Ileana Ciuculete s-a stins din viață pe 14 martie 2017, la vârsta de 59 de ani, la doar câteva luni după ce fusese diagnosticată cu ciroză. Ileana credea că va învinge și această necruțătoare boală, că va trece și peste acest necaz.
”Viața este si cu greutăți, dar am știut să ies din ele zâmbind. Poate să vorbească lumea orice, nu mă interesează. Chiar dacă sufletul mi-a plâns, gurița a cântat și a râs. Nu-mi dă nimeni să mănânc”, spunea ea, într-un ultim interviu, la PRO TV.
Ca o coincidență stranie, Ileana Ciuculete a interpretat melodia „Asta este boala ta”: „Spune, nană, adevărat/, De ce boală grea ai dat/, Este boală de bolit/ Sau e boală de iubit”…
La doi ani de la decesul artistei, pe 1 decembrie 2019, s-a stins din viață și soțul ei, Cornel Galeș, într-un accident de mașină. Avea 60 de ani. A fost înmormântat lângă Ileana lui, la Cimitirul Străulești 2, din București. Doina Belu, nașa lor de cununie, susține că finul Cornel Galeș și-ar fi presimțit moartea.
„El avea o premoniție. A mai cumpărat un loc de veci lângă Ileana. A cumpărat niște brazi, a luat tuia. I-am dus eu flori și s-au uscat. Și mi-a zis așa: ”Astea nu se prind, pentru că eu aici trebuie să vin”.
Gheorghe Turda, unul dintre prietenii ei de suflet, ne-a vorbit despre artista atât de iubită de români.
”Ileana Ciuculete avea un stil aparte față de alte cântărețe din Oltenia, avea un repertoriu foarte bogat, era tare iubită, era și plătită foarte bine la petreceri. În urmă cu șase ani, când au scos-o din biserica unde a fost prohodul înmormântării lui Ileana, soțul ei, Cornel Galeș, în viață atunci, ne-a rugat, cum este obiceiul la români, să o scoatem din biserică toți prietenii ei adevărați.
I-am purtat sicriul pe umeri, a fost o senzație tare ciudată, dar a fost o onoare. Apoi și Cornel Galeș s-a dus imediat după ea, a murit și el tânăr, în acel cumplit accident de mașină care a avut loc în Spania. E clar, a fost ceva predestinat. Așa a fost să fie, să moară amândoi atât de repede. Ea și Cornel au avut o relație foarte frumoasă de familie”, ne-a declarat Gheorghe Turda, exclusiv pentru Playtech Știri.
Gheorghe Turda a fost însă într-o relație bună și cu primul soț al Ilenei Ciuculete, solistul de muzică populară Valeriu Sfetcu, un artist valoros.
”L-am cunoscut foarte bine pe primul ei soț, Valeriu Sfetcu, eram prieteni. El este, de altfel, și tatăl băieților Ilenei, Mugurel și Cristi. Am avut nenumărate turnee cu ei, cu Rapsodia Română.
La vremea aceea, erau trei mai cupluri de artiști în România: Maria Ciobanu cu Ion Dolănescu, Irina Loghin cu Benone Sinulescu și Ileana Ciuculete cu soțul ei, Valeriu Sfetcu. Ei erau al treilea cuplu important, ca valoare, în muzica populară. Apoi, Ileana a divorțat de Valeriu, nu știu de ce. Asta este viața…”
Gheorghe Turda mai povestește că Ileana Ciuculete gătea nemaipomenit, că era o gospodină desăvârșită.
„Țin minte că am fost cu „Rapsodia Română” într-un turneu chiar la Turnu Severin. Am dat un recital la casa de cultură de acolo. După spectacol, Ileana și primul ei soț ne-au invitat la rudele lui Valeriu, eram și cu soția mea, balerină. Ne-au primit foarte frumos.
N-am să uit niciodată acea masă cu pește de Dunăre pregătită de Ileana, o mare gospodină, dar și de Valeriu. După divorțul de Ileana, soțul ei s-a căsătorit cu Luciana Văduva, tot cântăreață de muzică populară”, ne-a mai povestit Gheorghe Turda, exclusiv pentru Playtech Știri.