Raluca Ogaru

Raluca Ogaru

Îmi place să scriu, să mă documentez, dar mai ales să simt vibe-ul publicului, prin analizarea datelor de trafic și sondarea tendințelor cititorilor.
Absolventă a Colegiului Național I.L. Caragiale din Capitală, sunt licențiată în Științe Politice la Universitatea din București. Mi-am început cariera în presă la agenția de știri NewsIn, apoi am coordonat câțiva ani echipa online a Cancan.ro. După o tentativă de a mă ține departe de zgomotul presei și a urma un job ”normal” în PR, am revenit pe post de coordonator online la Fanatik.ro, apoi, din 2019, m-am alăturat echipei Playtech.ro, unde mă ocup și astăzi de organizarea și dezvoltarea site-ului.

Volkswagen scoate din producție unul dintre cele mai vândute modele ale sale, după 40 de ani

24 sept. 2024
Marian Godină a rămas fără un obiect foarte scump, în timp ce ajuta sinistrații din Cudalbi, Galați. El a transmis și un mesaj pentru cel la care a ajuns

Marian Godină a rămas fără un obiect foarte scump, în timp ce ajuta sinistrații din Cudalbi, Galați. El a transmis și un mesaj pentru cel la care a ajuns „bagajul” său

23 sept. 2024
Ființele care trăiesc cel mai mult de pe Pământ. Îmbătrânesc greu și pot atinge vârste de mii de ani

Tipul de lemne complet interzis pentru încălzire. Dacă stai la casă, în România, e foarte important să știi ce nu ai voie să pui pe foc, în anotimpul rece

Cum îți reduci factura la energia electrică, toamna. Așa reușești să consumi mai puțin curent

Românii vor beneficia de un nou drum expres, de 73,5 km, care va lega două orașe importante ale țării. Va costa peste 6 miliarde lei și va avea 6 noduri rutiere

17 sept. 2024
Top beneficii ale unui CRM pentru afacerea ta (P)

26 iul. 2024
Experiment: câte grade sunt în interiorul unei mașini lăsate în soare, cu parasolarul instalat pe bord. Măsurătoarea a fost făcută la ora 15.30

15 iul. 2024
Primul e-PARK din Europa: Moldova Innovation Technology Park (MITP) [P]

Cum a fost inventată pensia. Cine au fost primii români care au beneficiat de pensie

08 iul. 2024
5 destinații superbe pentru românii care s-au săturat de concediul în Grecia sau Turcia. Plaje superbe și orașe de vis

Cel mai așteptat aparat foto-video al anului Nikon Z6III te va surprinde! (P)

20 iun. 2024
De la Adi Minune la Neversea până la Babasha la Coldplay! Ce vedete au mai cântat cu maneliștii din România VIDEO

13 iun. 2024
Declarații după exit-poll, alegeri 9 iunie. Ce au spus Ciolacu, Nicușor Dan, Gabriela Firea, Piedone și Burduja, după ce au aflat rezultatele

09 iun. 2024
Ce este primăria și cu ce se ocupă, de fapt, primarul. Edilul poate lua deciziile cum vrea el?