Cristian Cojocaru

Cristian Cojocaru - Redactor

Un om are mai multe pasiuni. Ale mele fac parte din domeniul artei, al informației și al tehnolgiei astfel că am reușit să le îmbin pe toate acestea într-una singura: Playtech.

Am terminat Facultatea de Jurnalism, am urmat apoi un master in filosofie, pentru ca ]n cele din urmă să ajung să fac ce îmi place mai mult: să mă documentez și să îmi pun gândurile ”pe hârtie” pentru oameni.

Drumul meu la Playtech a început în 2019 și sper ca această colaborare să mă împlinească atât profesional cât și ca om.

Email
LEGO a construit o mașină McLaren P1 la dimensiuni reale, care se poate conduce. Ce viteză maximă poate atinge jucăria

14 sept. 2024
Două forme de viață se unesc într-un singur organism pentru prima dată în ultimul miliard de ani

Cum s-a făcut Irlanda fără să vrea cu 13 miliarde de euro de la Apple: O decizie istorică a UE cu consecințe importante

Misterul mănăstirii suspendate între cer și pământ pe stâncile unui munte din Turcia: Sümela, o minune arhitecturală veche de peste 1500 de ani

Cercetătorii au creat un sistem pasiv care extrage apă din aer, inspirat de natură

Cum să reduci factura la curent electric și gaze: 8 lucruri pe care școala nu te va învăța niciodată

Când părinții stau prea mult pe telefon, iată ce se întâmplă cu copiii lor, conform unui studiu amplu

13 sept. 2024
O nouă utilizare a zațului de cafea surprinzătoare: ce au descoperit oamenii de știință

Un cutremur bizar și neobișnuit a declanșat un tsunami uriaș: Ce au descoperit specialiștii în Groenlanda timp de 9 zile

Testul de mers în 6 metri, care în doar 5 secunde îți arată cum îmbătrânești

12 sept. 2024
Cele patru forțe fundamentale ale naturii care mențin echilibrul existenței

Avionul american cu patru bombe nucleare care s-a prăbușit acum 56 de ani. Ce căuta în Groenlanda

10 sept. 2024
Vocea iconică a lui Darth Vader din trilogia Star Wars, James Earl Jones, s-a stins din viață la 93 de ani

Câte limbi străine poate învăța o persoană în decursul vieții și ce înseamnă să fii hiperpoliglot

08 sept. 2024
Cum te trezește cofeina, cea mai consumată substanță psihoactivă din lume