16 oct. 2025 | 08:54

Viața pe Pământ ar fi putut apărea din praful cosmic, nu din asteroizi, conform unui nou studiu al oamenilor de știință

ȘTIINȚĂ
Share
Viața pe Pământ ar fi putut apărea din praful cosmic, nu din asteroizi, conform unui nou studiu al oamenilor de știință
Dezvăluiri despre apariția vieții / Foto: NASA, ESA, the Hubble Heritage Team (STScI/AURA), A. Nota (ESA/STScI), and the Westerlund 2 Science Team

Un nou studiu sugerează că aminoacizii esențiali pentru viață ar fi ajuns pe Pământ prin particule de praf interstelar, nu prin asteroizi sau meteoriți.

De zeci de ani, oamenii de știință dezbat originea vieții pe Pământ. Unii cred că aceasta s-a format spontan din „supa primordială” a moleculelor organice de pe planeta tânără.

Alții susțin că viața a venit din spațiu, adusă de asteroizi sau meteoriți. O cercetare recentă, publicată în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, propune însă o a treia ipoteză: că elementele fundamentale ale vieții au sosit pe Pământ la bordul unor infime particule de praf cosmic.

Aminoacizii ar fi putut călători prin spațiu pe particule microscopice

Echipa de cercetători de la Diamond Light Source, centrul național britanic de sincrotron, a analizat modul în care moleculele organice pot supraviețui în condițiile dure ale mediului interstelar, informează Popular Science.

Aminoacizii, blocurile de bază ale proteinelor, sunt esențiali pentru structura și funcționarea organismelor vii. Există peste 500 de tipuri de aminoacizi, însă doar 22, numiți α-aminoacizi, alcătuiesc proteinele din organismele cunoscute.

Până acum, prezența acestor molecule în meteoriți și asteroizi a alimentat ipoteza că astfel de corpuri ar fi adus ingredientele vieții pe Pământ.

Totuși, cercetătorii britanici au calculat că volumul de praf cosmic care ajunge anual pe planeta noastră, aproximativ 40.000 de tone, este mult mai mare decât numărul meteoriților (doar în jur de 10.000 pe an).

Prin urmare, este mai probabil ca aminoacizii să fi fost transportați pe aceste particule minuscule.

Experimentul care confirmă supraviețuirea aminoacizilor în spațiu

Pentru a testa această teorie, echipa a sintetizat silicat de magneziu amorf, un mineral comun în praful cosmic, și a aplicat pe el patru aminoacizi: alanină, glicină, acid aspartic și acid glutamic.

Apoi, probele au fost supuse unor temperaturi extreme, similare celor din fazele timpurii ale Sistemului Solar, fiind analizate cu ajutorul spectroscopiei în infraroșu.

Rezultatele oamenilor de știință au arătat că doar glicina și alanina au reușit să se fixeze pe suprafața particulelor, formând structuri cristaline stabile.

Autorii studiului cred că acest proces ar putea reprezenta un mecanism natural de selecție „astromineralogică”, care a permis doar anumitor molecule să se atașeze de praful interstelar.

Acest fenomen ar fi determinat, implicit, ce tipuri de aminoacizi au ajuns pe Pământ și, mai târziu, au contribuit la apariția vieții.

Cercetătorii estimează că aceste molecule au ajuns pe planeta noastră în urmă cu 3,4–4,4 miliarde de ani, într-o perioadă în care se formau scoarța terestră și oceanele.

Influxul de aminoacizi cosmici ar fi completat deficitul de compuși organici generați local, creând condițiile necesare pentru dezvoltarea primelor forme de viață.

Noua ipoteză aduce o perspectivă diferită asupra originii biologice a Pământului: viața nu ar fi început neapărat aici, ci ar fi fost semănată din spațiu, particulă cu particulă, de praful cosmic care plutește între stele.