07 oct. 2025 | 15:34

Update Toate școlile din București și Ilfov vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de furtună. 600.000 de elevi vor rămâne acasă

ACTUALITATE
Share
Update Toate școlile din București și Ilfov vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de furtună. 600.000 de elevi vor rămâne acasă
Autoritățile ar putea închide școlile miercuri din cauza ciclonului Barbara și a ploilor torențiale

Vremea se schimbă brusc în sudul țării, iar Bucureștiul se află din nou în centrul unei avertizări severe de la meteorologi. Cantitățile mari de apă, vântul puternic și riscul de inundații i-au determinat pe reprezentanții autorităților să ia în calcul măsuri excepționale pentru protejarea populației. În acest context, elevii ar putea rămâne acasă, dacă scenariul cel mai pesimist se confirmă.

Ciclonul Barbara lovește România: cod roșu de ploi torențiale

Update marți, 7 octombrie, ora 15:18: Școlile din București și Ilfov rămân mâine închise. 600.000 de elevi stau acasă.

Update marți, 7 octombrie, ora 13:40: Ședință de urgență la Primăria Capitalei Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) se va întruni miercuri, 7 octombrie, la ora 14.30, pentru a analiza evoluția fenomenelor meteo și posibile măsuri suplimentare de protecție a populației.

Update marți, 7 octombrie, ora 13:35: Primăria București anunță un număr gratuit pentru urgențe Primăria Capitalei a pus la dispoziția locuitorilor un număr gratuit – 0800 800 868 – la care pot fi semnalate în permanență problemele cauzate de fenomenele meteo extreme.

”Sesizările sunt preluate non-stop de dispeceratul Primăriei Capitalei și direcționate imediat către echipele de intervenție, pentru o reacție rapidă. Recomandăm bucureștenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și să manifeste prudență pe durata avertizării meteorologice”, a transmis Primăria.

Update marți, 7 octombrie, ora 13:30: Apa Nova mobilizează peste 500 de specialiști în teren Compania Apa Nova a anunțat mobilizarea echipelor extinse pentru intervenție rapidă, ca urmare a avertizării de cod roșu pentru București.

În teren sunt pregătite 22 de hidrocurățitoare, 83 de autoutilitare, 47 de echipamente de pompare și peste 500 de specialiști. Echipele au verificat preventiv stațiile de pompare a apei pluviale din pasajele rutiere, rețeaua de canalizare de pe bulevardele principale și zonele cu risc de acumulare a apei. De asemenea, au fost inspectate nodurile hidrotehnice și utilajele de intervenție.

Update marți, 7 octombrie, ora 13:20: Prefectul Capitalei analizează varianta sistemului hibrid Prefectul Bucureștiului, Andrei Nistor, a anunțat că autoritățile sunt pregătite să intervină și analizează posibilitatea trecerii temporare la sistemul hibrid în școli, dacă vremea severă va afecta traficul și siguranța elevilor.

”Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Știu cât de dificil este pentru părinți să se adapteze unei eventuale închideri a școlilor. Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezență fizică, părinții care nu pot ține copiii acasă vor avea o soluție alternativă, iar pentru cei care preferă să-i țină acasă, absențele vor fi motivate”, a transmis prefectul.

Prefectura a stabilit o ședință la ora 15.00, în care se va decide dacă elevii din Capitală vor rămâne acasă miercuri și ce alte măsuri vor fi aplicate pentru siguranța populației.

Update marți, 7 octombrie, ora 13:15: Școlile din județul Giurgiu se închid miercuri Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu a decis suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din județ, miercuri, 8 octombrie, pentru a proteja elevii și cadrele didactice. Populația va primi mesaje de avertizare prin sistemul RO-Alert în funcție de evoluția fenomenelor meteo periculoase.

Update marți, 7 octombrie, ora 13:10: Mesaje noi de informare pentru populație Autoritățile au emis un nou mesaj de informare pentru cetățeni, afișat pe panourile stradale din București, privind actualizările transmise de Administrația Națională de Meteorologie. Populația este avertizată asupra riscurilor provocate de ciclonul care traversează sud-estul țării

Update marți, 7 octombrie, ora 12:20: Școlile din trei județe au fost deja închise

Pe fondul avertizării Cod Roșu de ploi, școlile din județele Ialomița și Călărași au suspendat cursurile pentru ziua de miercuri, potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Decizii similare ar putea fi luate și în județele Giurgiu și Ilfov.

Mai mult de atât, Constanța a decis, luni, închiderea școlilor, grădinițelor și creșelor din județul Constanța, pentru ziua de 8 octombrie, ca urmare a avertizării cod roșu de ploi abundente.

 

– Știre inițială – 

Administrația Națională de Meteorologie a emis marți seara o avertizare cod roșu de ploi torențiale și abundente, valabilă până miercuri la ora 15:00, pentru mai multe județe din sud-estul țării, printre care Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și municipiul București.

Meteorologii avertizează că în aceste zone se vor acumula cantități de apă între 80 și 100 de litri pe metru pătrat, iar izolat se pot înregistra chiar 120–140 l/mp. Se vor semnala și descărcări electrice, iar vântul va sufla în rafale de până la 70 km/h.

Prognoza pentru Capitală este una sumbră: vremea va fi închisă și rece, cu ploi puternice în special pe timpul nopții. Potrivit ANM, până miercuri dimineață se vor acumula 40–50 l/mp, iar temperatura maximă nu va depăși 14 grade Celsius.

Școlile din București ar putea fi închise miercuri

Autoritățile din Capitală se pregătesc pentru ce e mai rău. Potrivit sursele Observatornews.ro, Comitetul pentru Situații de Urgență urmează să se întrunească marți, la Prefectură, pentru a analiza posibilitatea suspendării cursurilor școlare miercuri.

O primă ședință a avut loc deja luni, tot la Prefectură, cu scop preventiv. Atunci, au fost transmise adrese către Apa Nova, pentru a asigura intervenții rapide în caz de inundații, în special în zonele vulnerabile ale orașului.

Măsuri similare au fost deja luate în Ialomița și Constanța, unde Comitetele Județene pentru Situații de Urgență au decis suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ. În Constanța, grădinițele și creșele vor fi, de asemenea, închise. În plus, și județele Giurgiu, Călărași și Ilfov analizează aceeași variantă, dacă precipitațiile vor continua în ritm intens.

Avertizările autorităților pentru bucureșteni

Pe fondul ploilor torențiale și al vântului puternic, ISU București-Ilfov (ISU B-IF) a transmis o serie de recomandări pentru populație.

Reprezentanții instituției îi îndeamnă pe locuitori să evite activitățile în aer liber și să fixeze bine obiectele din exterior, pentru a preveni accidentele cauzate de vânt. De asemenea, este recomandată curățarea șanțurilor și rigolelor pentru a facilita scurgerea apei și evitarea zonelor cu copaci sau stâlpi, care pot fi doborâți.

Un alt sfat important este să nu se traverseze cursurile de apă și să nu se stea aproape de malurile acestora, întrucât debitul poate crește brusc.

Populația a fost avertizată și prin panouri electronice stradale, precum și prin canalele de comunicare instituționale, cu privire la intensitatea fenomenelor meteo ce urmează să lovească Capitala în următoarele ore.

Alte avertizări ANM pentru țară

Ciclonul Barbara nu afectează doar sud-estul României. Meteorologii au emis coduri galbene și portocalii de ploi și vânt pentru numeroase alte județe, inclusiv din Moldova, Oltenia, Transilvania și Dobrogea.

În intervalul marți ora 21:00 – miercuri ora 23:00, va fi valabil cod portocaliu de ploi importante cantitativ în județele Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Olt și Teleorman. Aici, se vor acumula 60–90 l/mp de apă, iar local se pot depăși 100 l/mp.

În zonele montane, la peste 1.700 de metri altitudine, se vor înregistra ninsori viscolite și se va depune un strat de zăpadă de 10–30 cm.

Totodată, în noaptea de miercuri spre joi, o nouă avertizare cod galben de vânt puternic va fi în vigoare în mai multe județe din estul și sud-estul țării.

Capitala se pregătește de o noapte grea

Până joi dimineață, meteorologii anunță că ploile vor continua în București, iar temperaturile se vor menține scăzute. Vremea va fi închisă și rece, iar rafalele de vânt vor atinge până la 65 km/h în timpul nopții.

Chiar dacă joi se preconizează o ușoară ameliorare a vremii, cu maxime de 18–19 grade Celsius, miercuri rămâne o zi critică pentru Capitală.

Toate privirile sunt acum îndreptate către decizia Comitetului pentru Situații de Urgență, care ar putea anunța, în orele următoare, închiderea școlilor din București, pentru siguranța elevilor.