De ce vrea NASA Wi-Fi pe Lună înaintea Chinei și Rusiei. Misiunea Artemis devine miză geopolitică

NASA accelerează pregătirile pentru o prezență umană de durată pe Lună și mută o piesă aparent mică, dar critică: conectivitatea. Agenția a atribuit companiei Solstar Space un contract de 150.000 de dolari pentru a dezvolta un punct de acces Wi-Fi „lunar-ready”, capabil să lucreze în condiții extreme de praf, frig/căldură și radiație. În spatele sumei modeste stă un pariu strategic: fără rețele robuste, atelierele științifice, roverele, habitatele și platformele orbitale ale viitorului nu vor putea opera ca un ecosistem coerent.

Inițiativa se înscrie în programul Artemis și în serviciile comerciale CLPS (Commercial Lunar Payload Services), care deschid drumul pentru instrumente științifice și echipamente livrate regulat pe suprafața Lunii. Pentru a transforma „vizitele” în ședere, ai nevoie de o infrastructură de bază: putere, navigație, logistică și… rețele de date care să lege totul, de la astronauți la senzori îngropați în regolit.

Ce rol are Wi-Fi-ul pe Lună și de ce nu e „doar internet”

Contrar aparențelor, nu vorbim despre a „naviga pe web” pe Lună, ci despre conectivitate locală, cu latență mică, între sisteme de la sol și noduri orbitale. Punctele de acces compacte, multimod și multiband pot lega landere, roverele științifice, habitatele, costumele spațiale și Gateway (viitoarea „stație” orbitală lunară), permițând sincronizare de date, telemetrie și comenzi sigure. Un strat Wi-Fi poate conviețui cu standarde 3GPP (4G/5G spațial), oferind redundanță și flexibilitate.

În teren, asta înseamnă mai puține cabluri, instalare rapidă a experimentelor și o „rețea de rețele” care se extinde modul cu modul. În plus, arhitecturi deschise și echipamente standardizate reduc costul integrării pentru parteneri comerciali și agenții spațiale, cheie pentru o logistică sustenabilă. Iar pentru echipele umane, o rețea locală înseamnă navigație și poziționare mai precisă, partajare de date în timp real și mai multă siguranță operațională.

de ce contează geopolitic: Artemis, suveranitate digitală și cursa cu China

Wi-Fi-ul lunar nu este un moft tehnic, ci un semnal politic. Statele Unite vor să ancoreze primele standarde „civile” ale infrastructurii digitale selenare, înainte ca alte puteri să o facă. China a accelerat vizibil ambițiile: obiectivul declarat este trimiterea unui echipaj pe Lună înainte de 2030 și ridicarea unei stații la polul sudic — regiune strategică, cu indicii de gheață de apă și ferestre de iluminare avantajoase. Rusia rămâne și ea un actor cu istoric în domeniu, chiar dacă ritmul recent a fost ezitant.

Cine instalează primul straturile de bază — comunicare, navigație, putere — își definește și „suveranitatea digitală” a activităților selenare: standarde, interfețe, interoperabilitate. În martie, americanii au testat și piste 4G (proiect Nokia) pentru uz lunar; acum, NASA adaugă un nod Wi-Fi dedicat, parte dintr-o arhitectură hibridă. E vorba despre a face Artemis nu doar posibil, ci eficient: Artemis III vizează primul alunizare cu echipaj în 2027, iar fără rețele stabile, activitățile științifice și operaționale rămân fragile.

De la demo la „campus” lunar: ce urmează

Contractul acordat Solstar Space finanțează proiectarea unui punct de acces capabil să supraviețuiască prafului abraziv, ciclurilor termice brutale și lipsei de infrastructură fixă. Ținta este un nod „plug-and-play” care să poată fi montat pe landere, alimentat modular și reglat la distanță. Odată validat, același concept poate fi multiplicat: rețele mesh în jurul habitatelor, coridoare de date pentru convoaie de roboți, backhaul către noduri orbitale.

Pe măsură ce țările europene intră tot mai activ în Artemis (ca parteneri ai ESA), miza standardelor comune crește. Un ecosistem lunar interoperabil — în care americani, europeni și furnizori comerciali vorbesc aceeași „limbă de rețea” — reduce costurile, sporește siguranța și oferă un avantaj durabil în fața competitorilor. Dacă pe Pământ Wi-Fi-ul a schimbat felul în care muncim, pe Lună ar putea fi liantul discret care transformă o serie de misiuni în începutul unei economii spațiale reale.