Polonia ia primele măsuri după doborârea dronelor rusești: limitează traficul aerian în apropierea graniței cu Belarus și Ucraina
Tensiunile din estul Europei cresc din nou, după ce drone militare provenite din Rusia au pătruns pe teritoriul Poloniei. Incidentul a determinat guvernele din regiune să reacționeze imediat și să adopte măsuri stricte de securitate aeriană. Atât Polonia, cât și Letonia au anunțat închiderea parțială a spațiului aerian, în timp ce în zonă urmează să înceapă și exerciții militare comune între Rusia și Belarus, ceea ce alimentează și mai mult starea de alertă.
Polonia introduce restricții aeriene extinse
Autoritățile de la Varșovia au confirmat că întreg flancul estic al țării, aflat la granița cu Belarus și Ucraina, intră sub restricții aeriene. Decizia vine după ce mai multe drone rusești au fost doborâte de armata poloneză, cu sprijinul aliaților NATO, în timpul unui atac lansat asupra Ucrainei.
„Între zori și amurg există o interdicție totală a zborurilor în zonă, cu excepția aeronavelor militare”, au transmis autoritățile poloneze, adăugând că „între amurg și zori există o zonă de interdicție aeriană, cu excepții pentru operațiuni militare și alte operațiuni esențiale”.
Măsura vizează și dronele civile:
„Există o interdicție de zbor de 24 de ore pentru vehiculele aeriene civile fără pilot în zonă”, au subliniat oficialii, explicând că această decizie nu poate fi menținută mai mult de trei luni consecutive, dar este necesară „pentru a garanta securitatea statului”.
Pe site-urile publice de monitorizare a zborurilor, precum Flightradar24, se poate observa clar „gaura” aeriană din estul Poloniei, unde nicio aeronavă civilă nu mai are voie să survoleze.
Letonia adoptă măsuri similare după ce dronele rusești au încălcat spațiul polonez
Decizia Poloniei a fost urmată imediat și de Letonia. Generalul-maior Kaspars Pudāns, comandantul Forțelor Armate Letone, a confirmat că spațiul aerian de frontieră va fi închis pe o distanță de 50 de kilometri, la o altitudine de până la 6.000 de metri. Restricția a intrat în vigoare joi, de la ora 15:00 GMT, și va dura cel puțin o săptămână.
Ministrul leton al Apărării, Andris Sprūds, a explicat că această măsură a fost luată după consultări cu armata, ca urmare a incidentelor recente.
„Ceea ce am făcut în evaluarea acestei amenințări suplimentare este să creștem gradul de pregătire al unităților de apărare aeriană și să desfășurăm unități suplimentare în zona frontierei de est, precum și senzori suplimentari care vor funcționa pe durata acestei misiuni”, a precizat Sprūds.
Oficialul leton a reamintit că anul trecut o dronă rusească s-a prăbușit la aproximativ 90 de kilometri în interiorul teritoriului leton, motiv pentru care țara a instalat radare și senzori acustici de ultimă generație pentru detectarea timpurie a unor noi incursiuni.
Comandantul-șef a avertizat că orice aeronavă care ar apărea într-o zonă închisă, fără coordonare cu autoritățile, „ar fi considerată în primul rând o țintă”. Totuși, zborurile comerciale internaționale la altitudini mai mari de 6.000 de metri nu sunt afectate de aceste restricții.
Escaladare diplomatică între Polonia și Rusia
Incidentul cu dronele a generat și un conflict diplomatic direct. Guvernul polonez l-a convocat miercuri la Varșovia pe însărcinatul cu afaceri rus, căruia i-a transmis o notă de protest oficială. Ministrul de externe Radoslaw Sikorski a declarat că autoritățile poloneze „nu au nicio îndoială că nu a fost un accident”.
De cealaltă parte, Moscova a negat acuzațiile și a transmis prin Ministerul Apărării că atacurile lansate asupra Ucrainei „nu au inclus ținte pe teritoriul polonez”. Oficialii ruși au adăugat că raza maximă de acțiune a dronelor folosite, de aproximativ 700 de kilometri, nu ar fi permis penetrarea adâncă a spațiului aerian polonez. Cu toate acestea, explicațiile nu au convins guvernul de la Varșovia, care își menține măsurile de securitate întărite.