Poluare masivă în București după incendiul de la Dragonul Roșu: valorile depășesc limitele admise de patru ori
Aerul din Capitală a devenit periculos pentru sănătate după incendiul uriaș de marți seara la complexul comercial Dragonul Roșu. În această dimineață, valorile poluării în mai multe cartiere din București au depășit limitele admise de până la patru ori. Autoritățile au transmis că fumul dens și mirosul puternic de plastic ars s-au resimțit în special în sudul orașului, acolo unde concentrațiile de particule fine în suspensie au atins niveluri alarmante. Incendiul a izbucnit la o hală de aproximativ 2.000 de metri pătrați și a necesitat o intervenție de peste zece ore din partea pompierilor. Situația rămâne monitorizată atent de Garda Națională de Mediu, care anunță că riscurile pentru sănătatea populației nu sunt excluse.
Valorile poluării au atins niveluri record
Încă din noaptea de marți spre miercuri, aerul a devenit greu de respirat în zone precum Berceni, Titan și Mihai Bravu. Conform datelor furnizate de rețeaua națională de monitorizare a calității aerului, la ora 5:00 dimineața s-au înregistrat valori de aproximativ 200µg/m³ pentru particulele PM10, adică de patru ori mai mult decât limita legală.
„Zonele care sunt cele mai afectate în momentul de față, având în vedere direcția de bătaie a vântului, sunt în sudul Capitalei: zona Berceni, unde am înregistrat în această dimineață un vârf de 200µg/m³ ceea ce înseamnă o depășire momentan de patru ori a valorii maxime. Incendiul a fost localizat și deși avem valori ridicate, ele sunt într-o ușoară scădere”, a declarat Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, potrivit Digi24.
Aerul a rămas poluat ore întregi
Specialiștii au explicat că aerul rece al dimineții și lipsa vântului au împiedicat dispersarea fumului, ceea ce a dus la acumularea particulelor în atmosferă. Astfel, zonele sudice ale Bucureștiului au resimțit cel mai mult efectele arderii materialelor din depozit.
Potrivit Agenției Naționale pentru Mediu, primele creșteri de concentrații au fost observate la stațiile de monitorizare din apropierea incendiului, însă în timpul nopții norul de poluare s-a deplasat spre alte cartiere, printre care Mihai Bravu și Colentina. În jurul orei 6:00 dimineața, valorile au ajuns din nou aproape de 200µg/m³, de patru ori mai mari decât nivelul considerat sigur pentru sănătate.
Ce materiale ar fi ars în depozit
Deși informațiile oficiale despre natura materialelor stocate nu au fost încă confirmate, primele date sugerează că incendiul ar fi izbucnit într-un depozit de jucării. Întrebat despre posibilitatea ca în interior să fi existat și substanțe periculoase, comisarul Gărzii de Mediu a precizat:
„Vorbim de 3.800 metri pătrați, un depozit plin. Se simte un miros puternic de plastic ars. Poate să fie un disconfort, dar pentru a face afirmații fundamentate, așteptăm concluziilor celor de la ISU”.
Acesta a adăugat că situația este monitorizată permanent și că populația va fi informată pas cu pas cu privire la eventualele riscuri.
Posibile sancțiuni pentru operatorul depozitului
Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au anunțat că urmează să fie demarată o inspecție la fața locului, după finalizarea intervenției pompierilor. Dacă se va dovedi că operatorul depozitului nu a respectat măsurile de siguranță și prevenție, acesta riscă sancțiuni contravenționale.
„Garda Națională de Mediu încă de aseară a fost la eveniment, așteptăm finalizarea părții de intervenție pentru a demara inspecția în funcție de rezultatul prezentat de cei de la ISU. Dacă operatorul în cauză n-a luat toate măsurile de prevenție, riscă sancțiuni contravenționale”, a spus Andrei Corlan.
Amintirea unui incendiu tragic din 2010
Complexul Dragonul Roșu a mai fost scena unui incendiu devastator și în urmă cu 15 ani. Atunci, un pompier și-a pierdut viața, după ce o parte din structura metalică a depozitului s-a prăbușit peste el în timpul intervenției. Alți șapte pompieri au fost răniți, unii dintre ei fiind intoxicați cu fum și transportați la spital.
Tragedia din 2010 rămâne una dintre cele mai grave amintiri legate de siguranța acestui complex comercial.
Când ar putea reveni aerul la normal
Autoritățile estimează că, odată cu lichidarea completă a incendiului și dispersarea fumului, calitatea aerului se va îmbunătăți treptat.
„Probabil că în decursul acestei zile, undeva până la jumătatea zilei, ar trebui ca, dacă incendiul este lichidat, să se limpezească și să devină din nou aerul respirabil”, a mai precizat comisarul general al Gărzii de Mediu.
Între timp, locuitorilor din zonele afectate li se recomandă să evite deplasările în aer liber, să țină geamurile închise și, pe cât posibil, să utilizeze măști de protecție pentru a limita expunerea la particulele toxice.