07 iul. 2025 | 14:33

Florin Busuioc, confesiuni sincere despre fiul său: „Cu băiatul, fetele nu s-au văzut niciodată”

Social
Share
Florin Busuioc, confesiuni sincere despre fiul său: „Cu băiatul, fetele nu s-au văzut niciodată”

Florin Busuioc este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori meteo de la noi. Dacă viața profesională nu mai este un secret pentru nimeni, puțini știu că Busu este tatăl a trei copii. Cu fiul său, însă, nu ține legătura.

Florin Busuioc, dezvăluiri despre primul său copil

Cu ani în urmă, a ieșit la iveală faptul că Florin Busuioc nu este doar tatăl a două fete, ci mai are și un fiu la Târgu Jiu. Băiatul, acum trecut de 3o de ani, a fost rezultatul iubirii dintre prezentatorul meteo și prima lui soție.

Relația nu a rezistat, iar Florin Jr. a rămas în grija mamei sale și nu a beneficiat de sprijinul vedetei de la Pro TV. De altfel, el nici nu și-a cunoscut vreodată cele două surori.

„Prima dată am devenit părinte cu băiatul de Târgu Mureș. Aveam 28-29, cam așa. Eu am un băiat din prima căsătorie. N-a durat prea mult relația noastră. Și am un băiat care are acum 34-35 de ani. După care, la o distanță de câțiva ani buni, în 2004 s-a născut Natalie și în 2009 s-a născut Catinca, cele două fete ale mele.

Natalie este studentă la Inginerie chimică – limbi străine, la Politehnică. Și asta mică e elevă la liceul Tonitza, desenează extraordinar de bine. Deocamdată zice că ar vrea să facă scenografie sau design vestimentar. O să vedem. Am copii foarte mari”, a spus Busu în podcastul Nicoletei Luciu.

Fiul a studiat meteorologia

Adolescența copiilor săi, spune Florin Busuioc, a fost una dintre cele mai grele perioade din viața de părinte. Cu toate acestea, recunoaște că și el a fost un adolescent „rău și rebel”. Vede câte o parte din el în fiecare dintre cei trei copii, deși recunoaște că nu a avut o relație apropiată cu fiul său.

„Cred că toți au zona asta de rebeliune. Cu băiatul, fetele nu s-au văzut niciodată. Foarte puțin și foarte rar (n.r. ține legătura cu fiul său). La un moment dat, se apucase să studieze meteorologie și cred că a terminat facultatea. Asta cred că a terminat. După aceea, mai departe, nu știu ce s-a întâmplat”, a spus Florin Busuioc.

În schimb, la polul opus este fiica sa cea mică, pe care o simte cea mai apropiată. „Nu-i refuz nimic. Nici lui Natalie nu-i refuz. Dar pe asta mică o întreb: «Vrei ceva?». Pe Natalie nu o mai întreb, pentru că e ceva mai mare și se descurcă și singură. Dar pe asta mică o întreb tot timpul. Sunt un pic pisălog din punctul ăsta de vedere și nu e bine că fac asta”, a afirmat Busu.

La rândul său, fiul lui Florin Busuioc a declarat, la un moment dat, că a încercat să se apropie de părintele său. Programul încărcat al acestuia a fost, însă, un impediment, iar el a renunțat.

„Nu mai avem niciun fel de relație. El este vedeta, eu sunt rapperul, fiecare cu drumul și viața lui! (…) Sunt o persoană înțelegătoare și iertătoare, nu mă blochez în trecut, ce a fost, a fost, ce va fi, vedem noi.

Au fost multe încercări din partea mea, majoritatea s-au terminat rapid, ba că filma, ba că era în Deltă, ba că nu poate vorbi, că nu știu ce. Am renunțat, am înțeles că sunt un străin în viața lui”, a spus fiul lui Florin Busuioc, conform bzi.ro.