Peste 160.000 de funcționari la stat, „puși pe liber” – pentru prima dată de la Revoluție li se declară război deschis bugetarilor care nu produc, dar consumă masiv
Dacă măsurile din planul de guvernare anunțat de premierul Ilie Bolojan vor fi adoptate de Parlament și vor ajunge să fie implementate întocmai, e posibil să asistăm la cea mai consistentă reformă a administrației publice care s-a produs vreodată în România ultimilor mai bine de trei decenii.
În programul de guvernare se stipulează ferm faptul că România are un aparat de stat supradimensionat și prea costisitor. Am ajuns să avem o balanță de cheltuieli/venituri total dezechilibrată și cel mai mare deficit bugetar din UE, de peste 9% din PIB, reprezentând o gaură de 30 de miliarde de lei în buget.
Câți funcționari publici urmează să fie dați afară, dacă propunerile Guvernului vor trece de Parlament?
O reformă a administrației publice este iminentă, iar aceasta va include și reduceri semnificative de personal în rândul angajaților la stat. Vorbim despre o reducere cu 20% în administrația centrală. De asemenea, statul va reevalua sporurile, urmând a fi eliminate sau diminuate, după caz, cele considerate a fi prea mari sau nejustificate.
Ce impact are acest procent, practic? Conform calculelor efecutate de newsweek, dintr-un foc vorbim despre 166.000 de funcționari care ar urma să fie puși pe liber în perioada următoare.
„Dacă România are 18 milioane de locuitori, sunt cam 1.400 la fiecare instituţie guvernamentală existentă.
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.300.297, cu 33.489 mai multe, comparativ cu luna anterioară, conform datelor din decembrie anul trecut, de la Ministerul Finanţelor.
Peste 64% dintre posturile ocupate erau în administraţia publică centrală: 833.454, iar dintre acestea 616.124 erau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat.
„Cel puţin 20%” reduceri de personal, aşadar, în administraţia centrală, înseamnă cel puţin 166.000 de funcţionari publici mai puţin”, conform sursei citate.
Program de guvernare – „România are un aparat administrativ supradimensionat, fragmentat și, adesea, nefuncțional”
„România are un aparat administrativ supradimensionat, fragmentat și, adesea, nefuncțional. Acest lucru nu este doar ineficient, este și costisitor.
Vom începe cu administrația centrală. Aici vor avea loc fuziuni, comasări, desființări și reduceri de personal. Vom elimina sporurile aberante, vom aplica o grilă de salarizare unitară și vom introduce criterii clare de performanță.
Fiecare minister și agenție va fi supusă unui proces periodic de evaluare. În administrația locală, vom introduce scheme de personal maximale, și alocări bugetare în funcție de performanță. Autorizațiile de construire, colectarea impozitelor, raportarea corectă a populației – toate vor deveni criterii de alocare fonduri de la bugetul central.
Conform principiului – Resurse umane și logistice dimensionate eficient și utilizate la comun, un exemplu este Poliția locală va fi regândită și dimensionată în raportul cu populația și într-o colaborare pentru partajare resurse cuPoliția Română”, se arată în documentul agreat de partidele care vor forma coaliția de guvernare.
Statul promite performanță și eficiență, precum și îmbunătățirea calității serviciilor publice, cum ar fi cele medicale
„Vom elimina privilegiile nemeritate. Vom susține meritocrația și salarizarea funcție de performanță. Sistemul sanitar va fi reformat în profunzime. Vom reduce paturile de spitalizare continuă acolo unde nu sunt justificate, vom încuraja consorțiile de spitale și vom aloca resurse în funcție de eficiență.
Contractele cu sistemul privat vor presupune condiții clare: minim 80% personal angajat propriu cu normă întreagă.
Vom elimina scutirile nejustificate în CASS, vom extinde baza de contribuabili și vom aplica sancțiuni severe pentru medici și pacienți care fraudează sistemul. La fel, vom regândi ajutoarele sociale: acestea vor fi acordate doar acolo unde nu există locuri de muncă, iar persoanele care refuză plata impozitelor își vor pierde parțial beneficiile, mai prevede programul de guvernare.