Drama celebrei autoare Jeni Acterian, o ”fată greu de mulțumit” în iubire: ”Îmi trebuie maximum, infinitul mării și orizontul!”

Jeni Acterian, una dintre figurile discrete, dar extrem de profunde ale culturii românești interbelice, a devenit cunoscută publicului larg abia după moartea sa. Născută pe 22 iunie 1916, într-o familie de origine armeană din Constanța, Jeni a trăit o viață intensă, în care iubirea, cultura, luciditatea și suferința s-au împletit într-un mod unic. A fost o intelectuală rafinată, cu o gândire ascuțită, dar și o femeie în permanentă căutare a absolutului, în special în iubire, o latură care avea să-i definească profund jurnalul și existența.

Jeni Acterian: voce puternică, dar necunoscută în timpul vieții

Încă din adolescență, la doar 16 ani, începe să-și noteze gândurile, trăirile și reflecțiile în ceea ce avea să devină Jurnalul unei fete greu de mulțumit. Inițial, aceste însemnări erau destinate exclusiv sieși. De altfel, autoarea s-a opus constant ideii ca aceste texte să fie publicate vreodată.

Totuși, jurnalul ei a fost salvat de fratele său, Arșavir Acterian, care, după ani de ezitare, a decis să-l publice, asumându-și riscul moral al acestei expuneri.

Așa a ieșit la lumină o operă sinceră, intensă și revelatoare, considerată de critici o adevărată bijuterie a literaturii memorialistice românești, comparabilă cu jurnalul lui Mihail Sebastian.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Vezi și: Povestea lui Ion Marin Sadoveanu, scritorul din elita intelectuală, iubit și părăsit de una dintre cele mai cunoscute actrițe ale României

O viață intelectuală remarcabilă, umbrită de suferință

Jeni Acterian a fost o tânără cu o minte sclipitoare. A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie, unde a susținut o teză de licență în domeniul logicii matematice, Raționamentul prin coerență, o alegere inedită pentru o femeie într-o epocă dominată de prejudecăți.

A fost remarcată de profesorul Alphonse Dupront, directorul Institutului Francez din București, care i-a promis o bursă de doctorat la Sorbona. Din nefericire, izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial a anulat această oportunitate, iar Jeni a rămas în România.

Își continuă parcursul profesional în lumea teatrului, înscriindu-se la Conservatorul de Artă Dramatică, la secția Regie. Activează ca asistentă de regie pentru personalități de marcă, precum Marietta Sadova și Liviu Ciulei, la teatre importante din București.

Sub pseudonimul Jeny Arnota, traduce piese din limbile franceză și engleză, dedicându-se artei cu o disciplină și o pasiune greu de egalat. Totuși, în plan personal, viața ei a fost mult mai puțin stabilă.

După o căsătorie eșuată, care a dus-o într-o depresie profundă, Jeni s-a izolat complet timp de o lună, într-o tăcere apăsătoare, fumând compulsiv și refuzând orice contact cu lumea exterioară.

A reușit să-și revină, dar nu a acceptat să se mute în provincie, acolo unde fusese repartizată prin serviciu. A preferat să rămână în București, trăind din traduceri și cultivând o viață interioară extrem de intensă.

Din păcate, în anii ‘50 a fost diagnosticată cu maladia Hodgkin, o formă gravă de cancer limfatic, care la acea vreme era practic incurabilă. S-a stins din viață la doar 42 de ani, pe 29 aprilie 1958.

Vezi și: ”Demonii” unei prințese tulburate. Măruca Cantacuzino și-a turnat acid pe față pentru a-l pedepsi pe amantul său, Nae Ionescu

Iubirea, țelul absolut și o luptă între ideal și realitate

Pentru Jeni Acterian, iubirea a fost mai degrabă un ideal îndepărtat decât o realitate împlinită. În paginile jurnalului său, iubirea apare mereu filtrată printr-o sensibilitate acută și printr-o luciditate nemiloasă.

Nu se mulțumea cu jumătăți de măsură, cu relații mediocre sau cu compromisuri afective. Ea visa la o dragoste totală, absolută, incandescentă.

„Ce să fac?! E o incapacitate în mine de compromisuri, de lucru pe jumătate de măsură. Îmi trebuie maximum, îmi trebuie infinitul mării, orizontul”, scria Jeni.

În iubire, voia totul sau nimic. O relație care nu atingea această intensitate era, pentru ea, sortită eșecului. Această exigență, combinată cu o luciditate dureroasă, a făcut ca majoritatea legăturilor amoroase să se sfârșească în dezamăgire și introspecție amară.

Printre cei care au avut un impact emoțional în viața ei se numără figuri proeminente ale epocii. Despre Alexandru Dragomir, filosoful care i-a fost primul iubit, Jeni scria cu o sinceritate dezarmantă:

„Ratez şi asta în viaţă pentru că omul din faţa mea e un omuleţ. E un omuleţ tare lipsit de dimensiuni, plin de orgoliu mic, de demnităţi mici”.

Relația lor a fost marcată de tensiuni, gelozie și neînțelegeri, ceea ce a condus-o pe autoare la reflecții amare despre imposibilitatea unei iubiri adevărate într-un context dominat de egoism și superficialitate.

Chiar și atunci când simțea o atracție profundă, Jeni nu putea accepta ideea ca cineva să-i semene. Despre Emil Cioran, scria: „Ideea că cineva seamănă cu mine îmi displace teribil. Ăsta e orgoliu, probabil”.

În ciuda apropierii intelectuale, Jeni se simțea deranjată de această similitudine, care-i părea o formă de banalizare a propriei identități.

Un alt bărbat important pentru ea a fost Nae Ionescu, pe care îl admira profund: „Este singurul om pe care l-am iubit vreodată în felul acesta”.

Admirația pentru acest spirit puternic a fost atât de intensă, încât nu suporta să-l audă vorbit de rău. Acest tip de atașament spiritual și intelectual, rar și exigent, era poate singura formă de iubire care o satisfăcea cu adevărat.

Vezi și: Cealaltă latură a lui Mircea Eliade. Juca oina pe maidan, cutreiera Carpații, vâslea pe Dunăre și a fost profesor la Facultatea de Sport

Jurnalul unei fete greu de mulțumit

Jurnalul lui Jeni Acterian nu este doar o cronică intimă a unei vieți marcate de neliniște și căutări, ci și o frescă a unei epoci tumultuoase. În paginile sale, apar personalități de prim rang: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian și mulți alții.

Prin prisma sensibilității sale, Jeni reușește să-i redea nu doar ca oameni publici, ci ca ființe vii, imperfecte, pasionale și contradictorii.

Pentru Doina Uricariu, jurnalul ei este „o revelație a memorialisticii românești”, o carte care a adus la lumină o voce autentică, feminină, dar de o profunzime rar întâlnită.

Este, în fond, confesiunea unei femei care nu a încetat niciodată să viseze la o iubire mare, la o viață trăită plenar, dar care a fost constant trădată de realitate.

Chiar dacă în timpul vieții a fost o figură discretă, Jeni Acterian și-a câștigat, postum, locul în galeria marilor spirite ale culturii românești. Vocea ei, odată temătoare de ochiul public, răsună astăzi cu forță și claritate.

A fost, într-adevăr, o „fată greu de mulțumit”, dar tocmai prin această exigență cu sine și cu ceilalți, ne-a lăsat una dintre cele mai sincere și tulburătoare mărturii ale secolului XX.