Silly Vasiliu a fost o actriță de teatru și film remarcabilă, una dintre cele mai mari dive ale României interbelice, o prezență emblematică pe scenele Teatrului de Operetă „Alhambra” și ale altor mari teatre de revistă din țară. A fost admirată nu doar pentru talentul său, dar și pentru frumusețea aparte, charisma și abilitatea de a interpreta roluri deosebit de complexe în comedii muzicale, într-o perioadă în care teatrul românesc cunoștea o efervescență artistică greu de egalat. Însă drumul divei către succes a fost presărat cu dificultăți și decizii radicale, care aveau să o definească drept o femeie curajoasă și independentă.
Silly Vasiliu s-a născut în Galați și, încă de mică, a fost marcată de tradițiile conservatoare ale vremii. Părinții ei, provenind dintr-o familie modestă, aveau planuri mari pentru viitorul fiicei lor, dar nu erau de acord cu dorințele acesteia de a-și urma visul de a deveni artistă.
La vârsta de 14 ani, în fața unei căsătorii aranjate cu un bărbat pe care nu-l iubea, Silly a luat o decizie îndrăzneață care avea să-i schimbe viața.
Într-o relatare a sa, actrița povestește cum părinții ei, „săraci, dar dornici să mă mărite cu un chior bogat”, au pus-o într-o situație imposibilă. Refuzând să își înfrângă dorințele și visurile, a fugit la București, lăsând în urmă tot ce știa și iubia, pentru a-și construi un viitor departe de constrângerile familiei.
Adolescenta nu a ales însă calea ușoară, ci a ales să-și urmeze inima și să lupte pentru independența sa, fiind un simbol al revoltei împotriva unui sistem social rigid.
După ce a ajuns la București, Silly Vasiliu a avut șansa să fie găzduită de o mătușă, dar nu i-a fost ușor. A urmat cursurile școlii de balet a doamnei Battagi, iar ulterior s-a înscris la Conservatorul din București, unde a studiat canto sub îndrumarea unor profesoare remarcabile, precum doamna Anghel și doamna Assan.
În paralel, a început să își facă ucenicia în coregrafia baletului la Opera Română. Totuși, începuturile nu au fost deloc simple. La un moment dat, o profesoară a mustrat-o pe Silly Vasiliu, spunându-i că nu ar avea suficient talent, numind-o „băiețoasă” și fără „sex-appeal”, ceea ce a determinat-o pe actriță să răspundă într-un mod neobișnuit.
”Într’o zi însă, d-ra Bălănescu de la Operă, îmi spune că n’am talent, că sunt băiețoasă și că nu am sex-appeal. Ca să-i dovedesc contrariul, am sărit de gâtul unui băiat și l’am sărutat cu foc. Rezultatul: am fost eliminată.” , povestea marea actriță Silly Vasiliu, potrivit scrierilor lui F. O. Fosian în volumul „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”.
Chiar și în fața acestui obstacol, Silly nu a renunțat. În curând, a fost descoperită de tenorul Santarelli, care a auzit-o cântând și a recomandat-o maestrului Egizio Masini. Acesta a angajat-o în corul Operei Române, iar din acest moment, cariera ei a început să prindă contur.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/03/Artista-interbelica-Silly-Vasiliu-pe-coperta-revistei-Realitatea-Ilustrata.-Foto-arhiva.jpg)
Artista interbelică Silly Vasiliu, pe coperta revistei Realitatea Ilustrată, 1931. Foto arhivă
Teatrul de Operetă „Alhambra” din București a fost locul unde efervescenta Silly Vasiliu și-a făcut un nume în lumea teatrului românesc.
Alături de mari artiști ai vremii, cum ar fi Maria Tănase, Marilena Bodescu, Virginica Popescu, Mia Apostolescu, Lulu Nicolau, Lisette Verea, și Titi Botez, Silly a evoluat în unele dintre cele mai importante producții de pe scena Teatrului Alhambra.
Unele dintre piesele remarcabile în care a jucat includ „Saboți”, „Barcă”, „Vulpea albă”, „Ți-amintești”, „Haimanale”, „Bonsoir Alhambra” și „Sinaia petrece” (1931).
În acest mediu plin de energie și creativitate, Silly Vasiliu a devenit o prezență constantă și îndrăgită, fiind răsfățată de publicul de revistă. Era supranumită „răsfățata publicului de revistă”, iar numele său a devenit sinonim cu eleganța și farmecul incontestabil.
Era o vedetă de talie internațională, iar acest statut a fost consacrat de articolele publicate în reviste celebre ale vremii, precum „Realitatea Ilustrată” (1931) și „Ilustrațiunea română” (1932).
De asemenea, revista pariziană „Comoedia” i-a dedicat o pagină, numind-o „vedeta teatrului muzical românesc”, datorită rolurilor sale memorabile pe scenele Teatrului Alhambra, Scala și Femina.
Silly Vasiliu nu s-a limitat doar la teatru. În 1935, a jucat în primul film sonor românesc, „Bing-Bang”, produs de Vasile Vasilache și Nicolae Stroe.
Filmul a fost proiectat pentru prima dată la Cinematograful ARPA din cadrul Cercului Militar Național pe 7 februarie 1935, un moment important în istoria cinematografiei românești. Această performanță i-a consolidat statutul de divă a muzicii ușoare românești.
În 1960, Silly Vasiliu a jucat într-o producție importantă realizată după piesa „Bădăranii” de Carlo Goldoni, pusă în scenă la Teatrul Național din București de regizorul Sică Alexandrescu.
Acesta a fost un alt moment semnificativ în cariera sa, care i-a demonstrat versatilitatea și abilitatea de a aborda diferite genuri de roluri.
Pe lângă succesul său pe scenă, Silly Vasiliu a interpretat și unele dintre cele mai iubite melodii ale compozitorului Ion Vasiliu.
Printre piesele celebre pe care le-a lansat se numără „Suflet candriu de papugiu”, „Te-am înșelat și-mi pare rău” și „Nu-ți pare rău că vezi că plâng”. Aceste melodii au fost iubite de public și au contribuit semnificativ la consolidarea imaginii Silly Vasiliu ca o divă a muzicii ușoare românești.
Silly Vasiliu nu a fost doar o mare artistă, ci și o femeie curajoasă care a ales să-și urmeze visul, în ciuda obstacolelor. Fuga sa de acasă la vârsta de 14 ani a fost un act de independență și curaj, iar cariera sa ulterioară a fost o dovadă a talentului, dăruirii și perseverenței.
A lăsat o amprentă de neșters în istoria teatrului și muzicii ușoare românești, iar numele său va rămâne pentru totdeauna legat de istoria „Alhambrei” și a scenei teatrale din România interbelică.
Viața și cariera Silly Vasiliu sunt exemple de dăruire, pasiune și dorința de a înfrunta destinul, iar astăzi, numele ei continuă să fie un simbol al epocii de aur a teatrului românesc.
Cele mai bune filme românești se văd, în fiecare zi, pe Cinemaraton.