Paula Badosa vs Donna Vekic la Wimbledon – Se anunţă spectacol la Londra
Paula Badosa vs Donna Vekic, meci contând pentru optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Londra, este programat, duminică, 7 iulie, nu înainte de ora 13:00, şi va fi transmis în direct de Eurosport 2.
Wimbledon se desfășoară în perioada 1-14 iulie 2024, la All England Lawn Tennis and Croquet Club, şi este dotat cu premii totale în valoare de 50.000.000 de lire sterline; campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz (masculin) şi Marketa Vondrousova (feminin).
Paula Badosa, în revenire după o perioadă dificială a carierei, cauzată de accidentări, şi Donna Vekic, una dintre cele mai experimentate jucătoare din circuitul WTA, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide de pe tabloul feminin de la Wimbledon.
Paula Badosa (Spania, 93 WTA) a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut în primul tur de Karolina Muchova (Cehia, 34 WTA), scor 6-3, 6-2, în turul al doilea de Brenda Fruhvirtova (Cehia, 88 WTA), scor 6-4, 6-2, şi în turul al treilea de Daria Kasatkina (Rusia, 12 WTA), scor 7-6, 4-6, 6-4.
Spaniola, în vârstă de 26 ani, are în palmares trei titluri WTA, iar în carieră a câştigat până acum, doar din premii, suma de 6.386.105 USD; la Wimbledon, şi-a asigurat deja cu un cec în valoare de 226.000 de lire sterline (290.000 USD) şi 240 puncte WTA.
Donna Vekic (Croaţia, 37 WTA) a debutat la Wimbledon în primul tur, în care a trecut de Xiyu Wang (China, 64 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-4, după care le-a eliminat pe Ekaterina Andreeva (Rusia, 101 WTA), scor 6-2, 6-3, şi pe Dayana Yastremska (Ucraina, 27 WTA), scor 7-6, 6-7, 6-1.
Croata, în vârstă de 28, ani are în palmares patru titluri WTA, iar în carieră a câştigat până acum, doar din premii, suma de 7.620.717 USD; la Wimbledon, şi-a asigurat deja cu un cec în valoare de 226.000 de lire sterline (290.000 USD) şi 240 puncte WTA.
Cele două sportive nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA, partida din turul al patrulea de la Wimbledon fiind prima dintre Paula Badosa şi Donna Vekic.