Mary & George, o nouă miniserie, cu Julianne Moore în rolul principal, care explorează extravaganțele „lumii bune” din Marea Britanie. Unde și când o vezi
În cazul în care îți plac filmele și serialele de epocă, află că vei avea parte, cât de curând, de conținut nou. Mary & George este numele celei mai noi miniserii ce va fi lansată cât de curând, spre marea bucurie a iubitorilor acestei nișe.
Din capul locului, te anunț că Mary & George nu este câtuși de puțin o producție digerabilă, ceea ce o face cu atât mai interesantă, mai ales pentru acei cinefili care nu se mulțumesc cu un scenariu simpluț, „care să placă la toată lumea”.
Ca referință, cel mai probabil, dacă ți-a plăcut The Tudors, miniseria va fi, fără niciun dubiu, una care să intre în lista ta de favorite.
Mary & George, o miniserie care își găsește inspirația într-o poveste reală
Așa cum menționam anterior, Mary & George este o miniserie britanică, inclusă în categoria dramelor istorice.
Producția este creată de D. C. Moore și regizată de Oliver Hermanus, Alex Winckler și Florian Cossen, fiind bazată pe cartea de non-ficțiune scrisă de Benjamin Woolley, „Asasinul regelui”, din 2017. Cu alte cuvinte, de întâmplat, s-a întâmplat.
În linii mari, acțiunea se bazează pe aventura dintre regele James și George Villiers, primul Duce de Buckingham.
Dacă ți-am trezit curiozitatea, află că vei putea vedea Mary & George începând cu data de 8 martie 2024, pe SkyShowtime, în România.
Julianne Moore, absolut minunantă în rolul principal
Iar dacă apreciezi modul în care aduce Julianne Moore personajele la viață, află că rolul principal, în această miniserie, îi aparține cu desăvârșire, apreciata actriță jucând rolul contesei Mary Villiers și, totodată, mama lui George, tânărul care ajunge să îl seducă pe regele James al Marii Britanii.
Vei avea parte de răsturnări de situație cu duiumul, de replici spumoase și, în definitiv, de o lecție „pe viu” despre cum poți să sari peste păturile sociale până când ajungi în vârf, acolo unde ți-ar dorit să ajungi, de fapt. De asemenea, afli câte compromisuri pot face oamenii pentru a-și atinge țelurile.
La fel cum, în anumite situații, realitatea nu trebuie subestimată și nici dorința anumitora de a ajunge cât mai sus, la fel nu ar trebui să subestimezi nici această miniserie care, în mod garantat, te va ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, pe tot parcursul celor șapte episoade disponibile.
În concluzie, tot ce-ți mai rămâne de făcut este să stai cu ochii pe SkyShowtime și, de îndată ce Mary & George se va lansa, să-ți rupi un weekend pentru un binging ca la carte.