Fostul atacant al lui PSG, spitalizat de urgență. Ce a pățit și care e starea lui de sănătate
Fostul atacant al lui Napoli și PSG are probleme foarte mari. După ce în luna decembrie a ajuns la spital înjunghiat, acum a fost din internat. De data acesta se pare că este vorba despre o supradoză. În ce stare se află acesta și ce a transmis fiul său.
În prim plan și după ce s-a lăsat de fotbal
După ce a avut o carieră de succes în care s-a bucurat de faimă, popularitate și bani (în 2017 a devenit cel mai bine plătit jucător din lume), după retragerea sa, în 2019, fostul atacant al echipei Paris Saint-Germain (2012-2016), a rămas în centrul atenției pentru viața sa personală. El a fost spitalizat în luna decemnrie în urma unui accident casnic.
S-a scris că avea o rană la abdomen şi o fractură de claviculă, iar versiunea iniţială a fost că a fost înjunghiat în timpul unei dispute. Primele concluzii ale anchetei poliţiei au arătat că fostul atacat al lui PSG căzuse în timpul unei petreceri în Uruguay, acolo unde are o casă.
Spitalizat după o supradoză?
Acum, presa argentiniană relatează că fostul internaţional Ezequiel Lavezzi a fost spitalizat, sâmbătă după-amiază, într-un centru medical din Buenos Aires. Fiul său, Tomas, a negat rapid pe reţelele de socializare zvonurile potrivit cărora tatăl său ar fi fost internat din cauza unei supradoze.
„Este bine şi este îngrijit.Tatăl meu urmează un tratament și se descurcă bine. Nu mai inventaţi lucruri care nu sunt adevărate. Nu este vorba despre o supradoză sau ce se spune”, a scris el pe Instagram
Citește și: Wayne Rooney, dezvăluiri dureroase despre dependența sa de alcool: ”Am băut până am leșinat”
Presa argentiniană, mai exact publicația Clarin, relatează că Ezequiel Lavezzi a suferit o recidivă şi că este însoţit de familia sa. Potrivit unor surse, după ce a fost supus unor analize la clinica Zabala din Belgrano, Lavezzi a fost transferat la un alt centru de recuperare din Boedo.
Ce s-a întâmplat în luna decembrie cu Lavezzi
Admirator al lui Maradona și prieten cu Leo Messi, Lavezzi a trecut prin ore agitate în ultimele săptămâni. Pe 20 decembrie, a suferit un accident casnic la domiciliul său din stațiunea Jose Ignacio, din Punta del Este, și a fost transferat cu ambulanța la Sanatoriul Cantegrill, din orașul uruguayan, pentru tratament. Potrivit primelor versiuni publicate de presa uruguayană, Pocho a ajuns la centrul medical cu ”o rană în abdomen și o fractură la claviculă”.
S-a vorbit chiar de o dispută în familie cu fratele său, Diego Lavezzi. Cu toate acestea, după cum a relatat presa argentiniană, primele concluzii ale anchetei poliţiei indică o căzătură în timpul unei petreceri în Punta del Este (Uruguay), unde are o casă. În dosar nu se menţionează nicio rană provocată de obiecte ascuţite.
Ezequiel Lavezzi a avut o carieră impresionantă, în care a câștigat 15 titluri. A început în Estudiantes de Buenos Aires, a ajuns la San Lorenzo, a evoluat la Napoli și PSG și și-a încheiat călătoria în Hebei China Fortune, atras de salariul de milioane de dolari.
”Poncho” a marcat 35 de goluri în 161 de meciuri cu PSG între 2012 şi 2016, precum şi a 48 de goluri şi 56 de pase de gol cu SSC Napoli între 2007 şi 2012. El a jucat de 51 de ori pentru Argentina.